POEZIE: Evelyne Maria Croitoru

DORINŢE

Să mă urmezi
i-a spus copilul soarelui
şi soarele l-a urmat.
 
Să mă ridici
i-a spus tânărul muntelui
şi muntele l-a ridicat
neîncetat.
 
Să mă odihneşti
i-a spus omul
nopţii ce abia se zărea.
 
Bine, i-a răspuns noaptea,
dar soarele te însoţeşte
pe culmi neîncetat,
nu-i vreme de-odihnă,
mai ai de urcat...
 
De-ajuns.
Ce-am văzut e de-ajuns
să-mi alunge voinţa.
ce-am urcat, ce-am trăit
îmi îneacă dorinţa.
 
Nu mai pot să îndur
nechezatul diurn.
Vreau lumina s-o sting.
Să fiu singur în turn.
 
Vreau cu noaptea
pe oase în tăcere să scriu
şi să-ntâmpin copilul,
cel cu soarele viu.
  

PROMISIUNE

De un timp
din disperare
reinventez viaţa de ieri.
fără glezna încătuşată
şi cât mai departe
de tăcerile albe.
 
Din cioburi roşii
din ceasuri oprite
de spaima
sertarelor morţii,
Doamne,
ce viaţă voi risipi
în fiecare
dimineaţă!

 
UNDE-I LIMANUL

M-ascund
în celula de cuvinte.
Temnicer tăcut,
omul de tinichea
mă strânge.
 
Dezlegarea e-n
aerul din lesă.
 
Unde-i limanul?

 

RAFTUL DE SUS

Bucuriile s-au risipit
precum malul rupt
al iluziilor.
 
Timpul aşează frumuseţea
pe raftul de sus
lăsând surâsul orfan.
 
Scăldate-s zilele
în sângeriul amurg
al spaimei.
 
Doar stelele
topind singurătatea
împerechează
morţii şi viii
cu neliniştea urbei.

 

ORAŞUL APLECAT ÎNTR-O PARTE

Oraşul
aplecat într-o parte
asmute vulturii ochilor fără 
lumină.

Caută prada
în carnea străzilor,
sporeşte urletul lunii pleşuve,
curge-n cenuşa sufletului coji 
de vise.

Oraşul aplecat într-o parte
arendează nebunia clopotelor.

La Universitate e linişte.
Spiru Haret caută-n asfalt,
un mâine,
un dincolo,
un poate...
Sprijin pentru oraşul aplecat 
într-o parte.

Ceva, să trezească
adâncul, izvorul oraşului,
aplecat primejdios, într-o 
parte.