POEZIE: Mircea Teculescu 

Data: 17 Decembrie 2025

UMBRA

plecând de la trupul Tău -
umbra dragostei

o umbră pe care 
o pot recunoaște
atunci când stă
cu braţele desfăcute

într-un curcubeu
fără de margini


UITE ÎNGERII

uite îngerii cum planează,
sori peste munţii de sare,
în curând or să se pogoare
pe-o ceratică, albă rază;

uite îngerii cum vin
deși ochii deloc nu-i văd,
se adună pașnic norod
luminând cerul senin;

uite îngerii cum păzesc
trupul Tău răstignit în mine,
glasul lor Îţi aparţine 
umbre-cuţite îi lovesc;

uite îngerii cum ard
în pereţi de biserici visate,
par făclii puse aproape
pentru toţi cei care cad.

EMOTICON

atât de prizonieri
în libertatea noastră
lipsită de vedere
căci dinlăuntru
pornește privirea
care știe că
totul în jur este iluzie
chiar și trupul
ce clipă de clipă se schimbă
o aparenţă
cum dealurile și câmpia
încărunţesc iarna
și apoi se răcesc de tot
atât de prizonieri
Doamne
când aparţinem
doar libertăţii noastre
lipsite de vedere

ÎNDEMN 

ghemuit în viaţa asta mică
privești la păsări
aerul lor locuiește deasupra
minunate secunde cu aripi ce-ţi spun
ai grijă
iar nu mori cum trebuie
dacă nu faci nimic
ești nimic
roagă-te roagă-te
ceasul automatic își rotește limbile
cât timp mâna ta se mișcă
cât timp te mângâie mâna lui Dumnezeu
fii ce trebuie
în timp ce privești
o frumuseţe de vis
ecranul telefonului tău mobil
care tocmai se stinge

CUM NESFÂRȘITE, 
COLORATE VALURI

cele mai frumoase poezii
le scrie Dumnezeu,
cu degetul Său arătător, 
de care se ating
cum nesfârșite, colorate valuri,
gândurile celor care ne nasc,
speranţele celor ce ne iubesc.