Poezii

Visul iernii

Priviţi, cum zboară păpădia, în timp ce falnicii ştejari dorm duşi sub şube albe! Din când în când îşi arânjează căciula imensă de-astrahan, căzută pe-o ureche. În scânteierea genelor, visează hore şi gângurit de gâze-n fote roşii şi-n opinci. Pe un covor catifelat de violete, gărgăriţe cu bundiţe, mândre ca zorile dansează vesele, stânga, dreapta, doi şi doi, geamparalele-n pas de doi. Colindă Colindă din ceruri venită, Sfioasă cometă, Baţi la fereastră Şi ne dai de veste Ca Sfânta Crăiasă De Dumnezeu aleasă Naşte pe Mesia. Colindă fătucă Cu cosiţa din stele Împletită-n inele, Hai, vino în casă Şi te ospătează Cu bucate calde Din inimă date! Mândră iarnă Stă picior peste picior, În catrinţă şi suman, În veranda de cleştar, Mândră iarnă. Stele albastre urmăresc Pe sub gene argintii Firul lung Desprins din caier. Câlţi din nori se răsucesc pe fuior alene. Dragii mei, puteţi să-mi spuneţi pentru cine toarce, toarce mândra iarnă? Tichii albe sclipitoare pentru munţii cei chelboşi; şi tivite cu mărgele pentru ştejarii golaşi; lungi peşchire de nuntaşi pentru voi. dragi copilaşi. Fabulă pentru elevi inteligenţi A fost odată-un miel aparte, Care-a-nvăţat atâta carte, Încât pe trupul din născare I-au crescut colţi, şi solzi, şi ghiare – Cum tremura odatâ, de frică, Azi n-avea teamă de nimică, Şi lupii toţi, din văi, şi munţi, De frica lui, erau cuminţi – Morala: De-ar creşte colţi, la învăţaţi, S-ar cuminţi atâta limbă Cât urlă: mieii ne sunt fraţi! Dar lăcomia nu şi-o schimbă… Dar este drept, că poate drepţii, Pe-o lume stând într-un cuvânt În echilibru, foarte strâmt, Şi-ar împuşca chiar, înţelepţii… (www.poeziipentrucopii.info)