Poezii creștine

În veci ortodocşi

Adrian Păunescu De mic, sunt ortodox, ca toţi ai mei, aceasta e credinţa mea creştină, am învăţat cu tălpile să calc, cum am aflat că mâna se închină. Atunci am înţeles că sunt dator să nu cedez cumva vreunei noxe, ci să rămân, cu neamul meu cu tot, fidel pe veci credinţei mele ortodoxe. Ai mei puteau muri şi n-ar fi dat credinţa lor pe nici un fel de bunuri, nici dacă ar fi fost crucificaţi, nici dacă s-ar fi tras în ei cu tunuri. În anii dogmei, mi-am păstrat şi eu în fiece istorică furtună credinţa-n Dumnezeu, cum mi L-a dat, prin toţi ai mei, Biserica străbună. Şi m-am opus căderii în neant şi celor care dărâmau altare şi clopote-n Ardeal am construit şi calendare pentru fiecare. Şi "Noul Testament de la Bălgrad" eu l-am crezut aducător de leacuri şi m-am zbătut ca să apară iar, la Alba, dup-aproape patru veacuri. Şi-am fost convins că nici un leninism credinţa ortodoxă n-o ajută ci, dimpotrivă, ateismul crunt ar vrea să o transforme-n surdomută. Dar dintr-o dată ce mi-e dat să simt? A început la Bucureşti să crească un demonism bogat şi indecent, ce-ameninţă credinţa strămoşească. Nevolnicii lovesc pe ortodocşi, îi tot mânjesc şi culpabilizează, îi fac răspunzători de bolşevism, îi umplu de lehamite şi groază. E clipa când mă simt dator să spun că nu ne poate frânge vijelia, că nu sunt bunuri pe acest pământ, ca să ne cumpere Ortodoxia. Noi nu putem să devenim mormoni sau, altceva, conform unei reţete, noi suntem ortodocşi definitiv oricât ar vrea cu droguri să ne-mbete. Eu n-am crezut ca, într-o zi, s-aud, această fărădelege epocală: "Ortodoxia naşte comunism!" Deci, să fugim de ea ca de o boală. Dar nu există-n lume avantaj cu care ar putea să ne îmbie catolici, evanghelici, protestanţi, să ne retragem din Ortodoxie. Precum nici noi pe nimeni nu silim să fie ortodox când nu o simte, noi suntem pe vecie ortodocşi, cu leagăne, cu vieţi şi cu morminte. Că nu ne poate nimeni mitui s-o părăsim pe mamă în etate din tragicul motiv că pe pământ există alte mame mai bogate. Ci noi, cu toate-acestea, chiar acum, când ni-i credinţa însăşi în pericol, îi salutăm pe ceilalţi fraţi creştini, că harul de-a iubi nu e ridicol. Şi îi iubim pe toţi aceşti creştini ce, dincolo de orice paradoxe, la rândul lor, respectă şi iubesc, pe credincioşii turlei ortodoxe. Dar, vai, se-ntâmplă zilnic un complot, o comedie pare tragedia, e în pericol cultul ortodox, se deromânizează România. Fii, Doamne, lângă noi, măcar acum, când sumbre acuzaţii se adună, ia-n mână crucea de la Est, ai grijă de biserica străbună. Şi dă-ne dreptul de-a ne apăra chiar dacă de la fraţi asediul vine, permite-ne să fim în veci creştini, ca ortodocşi urmându-Te pe Tine. (Scrisă la 12 noiembrie 1997)