Poezii creştine

Molima

Radu Gyr Dintr-un păduche, dintr-un grăunte, ne-a crescut pânâ la piept, pânâ la frunte, şi-acum spumegă, muge şi tună, ca o vâltoare nebună... Prinşi în şuvoiul molimei sure, supţi ca de-un lacom nămol, luptăm cu-ndârjire să nu ne fure vâlvoiul fluviu de vitriol. Ieri noapte, as-noapte torentu-a cărat dintre noi trupuri coapte, răscoapte, răsfierte în smoală, în venin şi în boală. Torentul încă mai cară pe unii până diseară: pe mine, pe tine, pe el... Măcel fără sânge şi fără oţel. Spaima ne-a umflat coastele, ne-a dilatat piepturile, ne-a lungit braţele, ne-a ascuţit unghiile, a pus în noi aprigă vlagă, şi noi, slăbănogii, uscaţii, ne-agăţăm cu-o gheară e spaţii, cu alta, de-o umbră beteagă… Mâinile noastre se prind de gratii, de uşi, de pereţi, de răgăliile putredei vieţi, de-un fir de păianjen stingher, de-o stea ce tremură-n cer… Ne-am vrea prin găuri, afund, ca sobolii să nu ne ajungă puhoaiele bolii. Ne-am vrea ca ploşniţele pitite-n zid, să nu ne smulgă înecul torid. Privim încleştaţi în pândă grozavă cum gâlgâie năprasnica lavă, plină de hoituri albastre, prin faţa celulelor noastre. Crunt paznic cu paşii-n pâslari, străbătând coridoarele moartea-şi târăşte picioarele pe săli, pe subt spaimele mari. Din străchini, din vânăta zeamă, morţii se strâmbă şi cheamă. O lingură sorbim, de cenuşă, şi molima râcâie-afară, la uşă. Muşcăm din coaja uscată, şi hoituri ne-apucă de beregată. O duşcă sălcie de apă, şi leşuri au răsfiert în ulcior, ca-ntr-o groapă… Tutunul miroase a cadavre cleioase. Palmele noastre duhnesc a stârv omenesc. Din perne, din pături, din paie, urcă un duhnet ca o vâlvătaie şi temniţa pute, prin ziduri bătrâne, a morţii de ieri şi-a morţii de mâine... Şi, când zgâlţâiţi de vedenii, cădem în somn ca-ntr-o mlaştină grea de blestem, din duşumele începe să crească, întâi cât o boabă de linte, apoi cât o fiară drăcească monstru de fontă fierbinte, roşu, sălbatic, aprins, suind pe perete-nainte crâncen, teribil duşman, trecând prin tavan, ne-ncăpând nicăieri - nici în văzduh, nici în iad, nici în cer - fără leac, fără timp, fără loc, uriaşul Păduche de foc...