Poezii creştine

Imn

Petru Cercel Stăpâne Domn pe-adânc şi pe văzduhuri, Tu, ce-ai făcut pământ şi cer şi mare, Pe om din lut şi nevăzute duhuri; Tu, care din fecioară întrupare Ai vrut să iei, Părinte preaputernic, Ca să-nviezi şi să ne dai iertare; Tu, ce vărsându-ţi sângele cucernic Ai sfărâmat a iadului tărie Şi l-ai legat pe diavolul nemernic; Tu, ce-ai deschis a ta împărăţie Şi blând te-arăţi şi milostiv cu mine, Spre-a-mi face raiul veşnică moşie; Ascultă, Tată, ruga mea ce vine La tine arzătoare şi plecată, Tu, ce-ai fost om ca să mă-nalţi la tine. Cum voi plăti, stăpânul meu, vreodată Atâtea bunuri mie hărăzite, Şi ce-aş putea să-ţi juruiesc răsplată? Mă-mbelşugaşi cu daruri nesfârşite, fiind nevrednic eu, şi cu-ndurare M-ajuţi mereu, mă-ndrepţi din căi greşite. Tu nu pui preţ pe-averi sau pe odoare, Pe perle, nici pe pietre nestemate, Căci tot ce e, e-al tău, stăpâne mare. De tine-au fost făcute-n lume toate, Şi omul mârşav nici c-un pai subţire Să se fălească-a fi al său nu poate. Cu o bătaie d-aripi, cu-o privire Chiverniseşti şi-ndrepţi orice făptură, Şi cerul, şi tărâmul de sub fire. Plăcute-astfel de jertfe nu-ţi mai fură, Alt dar decât o inimă curată Şi închinată ţie cu căldură, Şi, toţi să te mărturisească, Tată, Drept domn al Israelului, cel care L-a înecat pe Faraon odată. Tu vrei doar faptă bună şi-nchinare Şi toţi să te slujim, căci ştii în minte Şi-n inimă ce-ascunde fiecare. E mică plata ce ne ceri, Părinte, Şi n-o-mplinim pe toată cu dreptate, Dar tot ne vei moşteni ai slavei sfinte. Prea multă dragoste şi bunătate Arăţi spre noi, căci cu nesocotire O preţuim, şi numai cu păcate Răspundem la a ta milostivire Şi-al tău judeţ, cu care plin de fală Călăuzeşti cu bine-ntreaga fire. Cu multă neştiinţă şi greşală Noi ne trudim să-ţi dăm în închinare O inimă plecată cu sfială, Dar, bieţi de noi, greşim fără-ncetare În faţa ta, puternice-mpărate, Şi-ţi risipim averea-n desfătare. Pân ce Ursitele ne-nduplecate Vor rupe-al anilor mei fir subţire, Îmi iartă, Doamne, grelele păcate Şi-atât de mare ai milostivire Spre mine, sluga ta cea vinovată, Ca să trăiesc cu tine-n nemurire. Şi fă-mă, Doamne, vrednic de răsplată, nu-mi da pedeapsă după-a mele vine, Ce trec măsura ce-ar fi fost iertată, Greşit-am, tată, milă ai de mine, Aprinde-mi sufletul şi mă învaţă, Şi fă să vin alăturea de tine. Tu, ce eşti cale, adevăr şi viaţă, Ştiu că tot binele ce va să-mi vie Mi-l va trimite sfânta ta povaţă. Ferice de voi fi şi-n bogăţie De stare şi avere, dă-mi putere Cu spaimă mare să ţi-o-nchin tot ţie. Iar caznă când avea-voi şi durere, Să fiu ca Iov cu straşnică răbdare Şi să-ţi slujesc statornic îţi voi cere. Orice ţi-e voia, Împărate mare, Nespus de mult mă bucură şi-mi place, De-ar fi spre bine sau pre grea-ncercare. Mi-e gândul doar la slujba ce voi face Măriei-Tale tot mereu, căci ţie Cel ce-ţi slujeşte va trăi în pace Şi va zbura la cer cu bucurie. (Traducere din italiană de Al. Ciorănescu)