Poezii creștine

Călugăriţa

Mateiu I. Caragiale În sfânta mănăstire de-ai mei părinţi zidită, Muncindu-mi fără milă sărmanul trup uscat, Acoperit de zdrenţe, de ani împovărat, Îndur sub bolţi de jale o soartă urgisită. Frumoasă-am fost odată, senină, fericită, A ţării mândră Doamnă - dar lumea m-a uitat - Şi-adesea amintindu-mi de visul spulberat Crunt inima-mi zvâcneşte şi sângeră rănită. Căci viaţa mea în lacrimi şi-a oglindit izvodul De când cu oastea-i falnic, ursitul meu, Voievodul Purces-a să înfrunte păgânele urdii; Din şea îl prăbuşiră hangerele haine - De-atunci cad în ruină măreţe curţi pustii Şi eu îmi rog sfârşitul, dar moartea nu mai vine.