Poezii creştine

Data: 04 Iulie 2010

Rugăciune

Adrian Maniu Înfloreşte, Doamne, sufletul meu, Cum înfloresc salcâmii şi măslinii, Înapoiază-mi credinţa iar, Cum întorci zborul păsărilor călătoare. Munceşte-ntreagă suferinţa mea, Cum în trupul morţilor rodeşte plugul, Apoi înalţă gândul pierdut, Fluture în floarea cerului, Şi pregăteşte-mi sfârşit înseninat, Ca asfinţitul blajin de azi.