Poezii creştine
Rugă pentru cântecul întârziat
de Cicerone Teodorescu În nopţile cereşte înfrunzite, În toamna-acestor întristate ore, Albastrul, printre stele ruginite, Întinde pretutindeni crengi sonore. Cu gândul tău mă-mpodobesc aici Ca pasărea cu pene aurii Ca luna, care-şi cântă neatins Pe ram albastru, cântecul aprins. Nu am prieten nici un om. Te-ascunzi, prietenia Ta o caut. Din crengile înaltului Tău pom Ajută-mă să tai un flaut.