Poezii creştine

Învierea

Mihai Eminescu Prin ziduri înnegrite, prin izul umezelii, Al morţii rece spirit se strecura-n tăcere; Un singur glas îngână cuvintele de miere, Închise în tratajul străvechii evanghelii. C-un muc în mâni moşneagul cu barba ca zăpada, Din cărţi cu file unse norodul îl învaţă, Că moartea e în luptă cu vecinica viaţă, Că de trei zile-nvinge, cumplit muncindu-şi prada. O muzică adâncă şi plină de blândeţe Pătrunde tânguioasă puternicile bolţi: "Pieirea, Doamne sfinte, căzu în orice colţ, Înveninând pre însuşi izvorul de vieţe, Nimica înainte-ţi e omul ca un fulg, Ş-acest nimic iţi cere o rază mângâioasă, În pâlcuri sunătoare de plânsete duioase A noastre rugi, Părinte, organelor se smulg". Apoi din nou tăcere, cutremur şi sfială Şi negrul întuneric se sperie de şoapte... Douăsprezece pasuri răsună... miez de noapte... Deodată-n negre ziduri lumina dă năvală. Un clocot lung de glasuri vui de bucurie... Colo-n altar se uită şi preoţi şi popor, Cum din mormânt răsare Christos învingător, Iar inimile toate s-unesc în armonie: "Cântări şi laude-nălţăm Noi, Ţie unuia, Primindu-l cu psalme şi ramuri, Plecaţi-vă neamuri, Cântând Aleluia! Christos au înviat din morţi, Cu cetele sfinte, Cu moartea pre moarte călcând-o, Lumina ducând-o Celor din morminte!"