Pogorârea Sfântului Duh, prăznuită la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca

Un articol de: Darius Echim - 22 Iunie 2021

În Duminica Pogorârii Sfântului Duh (numită și a Cincizecimii sau a Rusaliilor), Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a săvârşit Sfânta Liturghie la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca.

Ierarhul a adresat celor prezenţi un cuvânt de învățătură, intitulat „Darurile Duhului Sfânt”, şi a subliniat că la Rusalii a fost întemeiată Biserica creștină.

În cadrul Sfintei Liturghii, arhidiaconul Ioan-Nicușor Pop a fost hirotonit întru preot pentru Parohia Ocna Dej I, Protopopiatul Dej. Răspunsurile liturgice au fost date de Corul Catedralei Mitropolitane, dirijat de pr. prof. dr. Vasile Stanciu. La finalul slujbei, conform tradiției, ierarhul a sfințit spicele de grâu și a rostit rugăciuni pentru roadele pământului.

De la ora 18:00, tot în fața catedralei, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei, împreună cu Preasfințitul Părinte Episcop-vicar Benedict Bistrițeanul, a săvârşit Vecernia plecării genunchilor. De asemenea, au fost rostite rugăciuni pentru rodirea pământului și au fost sfințite spicele de grâu. La finalul slujbei, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei a susținut programul catehetic „O seară cu Domnul Hristos și cu Preasfânta Sa Maică”, care are loc în fiecare duminică seara, în cadrul căruia a vorbit pe tema „Darurile pământului”. Răspunsurile la strană au fost date de Corul de cameră „Psalmodia Transylvanica”, al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, dirijat de pr. prof. dr. Vasile Stanciu.