Poliţia Română face angajări din sursă externă

Un articol de: Oana Nistor - 05 Aprilie 2016

Peste 1.800 de posturi pentru angajări din sursă externă sunt scoase la concurs la nivel naţional în vederea completării deficitului de personal existent la nivelul Poliţiei Române. Într-un comunicat al Ministerului Afacerilor Interne se arată că toate posturile vacante pentru angajările din sursă externă sunt pentru agenţi de ordine publică pentru secţiile de poliţie din mediul rural şi din municipiul Bucureşti. Candidaţii trebuie să aibă minim 18 ani şi să îndeplinească, cumulativ, mai multe condiţii, respectiv să nu aibă antecedente penale, să fie declaraţi apţi din punct de vedere medical şi psihologic, să aibă cel puţin diplomă de bacalaureat etc. Cererile de înscriere se vor completa până la data de 8 aprilie la sediile inspectoratelor judeţene de poliţie, iar concursul va fi susţinut în data de 14 mai 2016. „Vor fi elaborate tematici şi bibliografii unice pentru funcţii similare, iar subiectele vor fi transmise simultan prin reţele criptate. De asemenea, va fi asigurată monitorizarea şi supravegherea video a concursurilor, corectarea lucrărilor de concurs realizându-se pe loc, în faţa candidaţilor”, se arată în comunicatul MAI. La nivelul municipiului Bucureşti sunt 194 de posturi de agent scoase la concurs pentru încadrare din sursă externă. Totodată, angajări din sursă externă, precum şi reîncadrări ale foştilor poliţişti se fac şi la Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, unde se doreşte reîncadrarea a 350 de subofiţeri, iar la Inspectoratul General pentru Imigrări vor fi organizate concursuri pentru 20 de posturi cu încadrare din sursă externă şi pentru zece posturi cu reîncadrare a foştilor poliţişti.