Poliţist acuzat de trafic de droguri
Un poliţist bucureştean de la Secţia 3, Bogdan Butnariu, transferat la Poliţia Capitalei de la Clubul Dinamo în 2008, a fost reţinut, luni, pentru trafic de droguri de risc şi de mare risc.
Poliţia Română precizează că fostul poloist Bogdan Butnariu, care este recidivist, făcea parte dintr-o reţea de 24 de bucureşteni care, în perioada februarie - martie, a traficat heroină şi metadonă în Bucureşti, în special în zona Gării de Nord şi cartierele Griviţa şi Bucureştii Noi. În timpul percheziţiilor efectuate la domiciliile acestora, poliţiştii au identificat o sută de grame de heroină, 454 de comprimate de metadonă, diferite sume de bani care proveneau din traficul de droguri, precum şi materiale folosite la porţionarea, ambalarea şi consumul drogurilor. Poliţiştii Serviciului Antidrog Sector 1, sub coordonarea procurorilor DIICOT, au monitorizat timp de aproximativ patru luni activitatea acestei reţele, considerată una dintre cele mai importante reţele de traficanţi de droguri din Capitală.