Pomenire pentru Episcopul Emilian Birdaș
La două decenii de la trecerea la cele veșnice a vrednicului de pomenire Episcop Emilian Birdaș, marți, 5 aprilie, în Biserica „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Caransebeș, arhierei, preoți, diaconi și credincioși au înălțat rugăciuni pentru cel de-al șaptelea episcop al Eparhiei Caransebeșului. Momentul comemorativ a fost marcat prin săvârșirea Sfintei Liturghii a Darurilor înainte sfințite, urmată de slujba Parastasului.
Sfânta Liturghie a Darurilor înainte sfințite și slujba Parastasului pentru episcopul care a reînființat Episcopia Caransebeșului în anul 1994 și a păstorit-o până în 1996 au fost săvârșite de către Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, dimpreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, și cu Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi.
La sfintele slujbe au fost prezenți membrii Permanenței Consiliului eparhial, protopopii eparhiei, autorități locale, preoți, elevi seminariști de la Seminarul Teologic „Episcop Ioan Popasu”, studenți teologi de la Facultatea de Teologie din Caransebeș, precum și credincioși din municipiul de pe Timiș și Sebeș. „Nu putem să rezumăm toate activitățile lui, însă lucrul cel mai important este că Dumnezeu i-a dat șansa să reîntemeieze și Eparhia de la Alba Iulia, și pe cea de la Caransebeș. De asemenea, nu putem trece cu vederea că a fost un râvnitor, a fost ctitorul multor lucruri și în același timp îi era dragă Biserica, chiar dacă a păstorit în vremuri dificile. Faptul că a fost râvnitor și categoric uneori, i-a pricinuit și amărăciune, dar a dus steagul până la capăt. De aceea noi cei care ne desfășurăm astăzi activitatea pastorală în vremuri care sunt considerate de deplină libertate, dar nu lipsite de dificultate, Îl rugăm pe Dumnezeu ca tuturor celor ce se odihnesc în acest panteon al slujitorilor Eparhiei Caransebeșului să le facă parte de odihnă, iar nouă să ne dea râvnă să putem depăși tot răul, confruntarea cu secularismul și cu tendința unora de a se îndepărta de Sfânta Biserică și de tradiția noastră strămoșească”, a subliniat IPS Părinte Mitropolit Andrei.
După ce în anul 1949 Episcopia Caransebeșului a fost desființată, vrednicul de pomenire Episcop Emilian Birdaș a reînviat-o în anul 1994. El a păstorit-o timp de doi ani, până la 5 aprilie 1996, când a trecut la cele veșnice. Mormântul se află în biserica necropolă „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Caransebeș. În această biserică, „pe lângă Ioan Popasu, primul episcop ortodox român al Caransebeșului, își doarme somnul de veci și episcopul restaurator al Episcopiei Caransebeșului, Emilian Birdaș. El a fost lumină pentru clerul și poporul din această zonă și cel care într-adevăr a reînviat această eparhie. Ne rugăm ca noi, urmașii lui, să fim vrednici continuatori ai celor începute și deschise de Episcopul Emilian, cel care a fost un deschizător de drumuri, un om luminat, un bun părinte și un slujitor al Bisericii lui Hristos, care a iubit cu toată ființa sa Sfânta Biserică și sfintele slujbe”, a precizat, la final, PS Părinte Episcop Lucian.