Pomenire solemnă a victimelor regimului comunist la Pitești

Un articol de: Diac. Emilian Apostolescu - 10 Martie 2025

În ziua de cinstire a Sfinților 40 de Mucenici din cetatea Sevastia, 9 martie, Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, a oficiat Sfânta Liturghie la paraclisul construit în sediul fostului penitenciar din municipiul Pitești. Marcând Ziua Comemorării Deținuților Politici Anticomuniști din perioada 1944-1989, ierarhul argeșean a săvârșit și slujba Parastasului pentru toți cei care au îndurat torturi cumplite din partea regimului ostil. În cuvântul rostit, chiriarhul i-a îndemnat pe cei prezenţi să cultive permanent respectul şi dragostea faţă de semenii lor.

În prezenţa membrilor Asociaţiei Foștilor Deţinuţi Politici - filiala Piteşti, precum şi a reprezentanţilor Fundaţiei „Memorialul Închisoarea Piteşti”, Înaltpreasfinţia Sa s-a deplasat apoi la monumentul dedicat victimelor de la Închisoarea Piteşti, aflat pe bulevardul central al oraşului, unde au fost înălțate rugăciuni în memoria celor adormiţi. Cu acest prilej a luat cuvântul și Sergiu Rizescu, fost deținut politic, în prezent președintele asociației menționate, care a dorit să le reamintească celor prezenți metodele de tortură folosite de Securitate împotriva celor care îndrăzneau să se opună ideologiei comuniste în crunta închisoare construită în perioada 1937-1941.

Istoria Bisericii Memoriale de la Închisoarea Pitești începe cu aproape 11 ani în urmă, în 2014. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, în 2014, fondatorii Fun­dației „Memorialul Închisoarea Pitești” au înființat chiar în interiorul fostului penitenciar, în cunos­cuta Cameră 4 Spital, un paraclis deschis credincioșilor din municipiu. Paraclisul a fost sfințit chiar de sărbătoarea Înălțării Domnului - Ziua Eroilor, iar preotul Cosmin Miloiu a fost numit slujitor aici. Tot atunci a fost deschisă spre vizitare fosta Închisoare Pitești. În apropiere, în anul 2020, au început lucrările de construire a unui nou paraclis arhiepiscopal ce va fi ocrotit de Sfinții 40 de Mucenici și de Sfântul Ioanichie cel Nou de la Muscel.