Pomenirea Arhiepiscopului Eftimie Luca la Roman
Vrednicul de pomenire Arhiepiscop Eftimie Luca al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului fost pomenit sâmbătă, 2 noiembrie, la Catedrala Arhiepiscopală din Roman, la trecerea a cinci ani de la mutarea sa la Domnul. Parastasul a fost săvârşit de Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, chiriarhul locului, după Sfânta Liturghie. La final, cei prezenți au mers în procesiune spre mormântul situat în curtea Centrului eparhial, unde a fost oficiat un trisaghion întru pomenirea celui de-al 76-lea ierarh pe scaunul de la Roman. În atmosfera de rugăciune și comuniune, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a evocat aspecte din viața și activitatea vlădicăi Eftimie „cel bun”, reliefând rolul pe care l-a avut în istoria acestei eparhii.
„Va rămâne în conștiința noastră ca un apărător al bunurilor bisericești, al tradițiilor sfinte care împodobesc sfânta noastră Ortodoxie, a marcat timpul său ca nimeni altul, făcând și lăsând nouă, urmașilor săi, un așezământ episcopal frumos așezat pe vestigiile înaintașilor lui și ale celor care au binevoit să înfrumusețeze locașul lui Dumnezeu. Sperăm să ne regăsim aici, din an în an, în incinta aceasta istorică, pentru a face pomenire celor care au fost pe scaunul vlădicesc de la Roman și care își dorm somnul de veci, parcă veghindu-ne din profunzimea mormântului, inspirându-ne pentru a lua deciziile potrivite pentru Sfânta Biserică, pentru Arhiepiscopia aceasta și pentru noi toți. Dumnezeu să îl ierte, iar pe noi să ne miluiască ca un bun și iubitor de oameni!”, a arătat Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim.