Pomenirea Arhiepiscopului Eftimie Luca la Roman

Un articol de: Pr. Valentin Băltoi - 21 Ianuarie 2026

În ziua de prăznuire a Sfântului Eftimie cel Mare, marți, 20 ianuarie, la Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Roman a fost oficiată Sfânta Liturghie de către soborul preoților și diaconilor slujitori ai istoricului lăcaș de închinare mușatin. Tot cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul a săvârșit slujba Parastasului pentru vrednicul de pomenire Arhiepiscop Eftimie Luca.

În cadrul Sfintei Liturghii săvârșite în Catedrala Arhiepiscopală din Roman, soborul preoților au înălțat rugăciuni de pomenire pentru Arhiepiscopul Eftimie Luca (1914‑2014), care a împlinit chemarea de ierarh al Bisericii pe scaunul vlădicesc de la Roman, împlinind pe rând demnitatea de Arhiereu-vicar, de Episcop și apoi de Arhiepiscop între anii 1972-2014.

După Sfânta Liturghie, soborul preoților a săvârșit slujba Parastasului sub protia Preasfințitului Părinte Episcop‑vicar Teofil Trotușanul, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, a credincioșilor romașcani și a unui grup de elevi de la Școala Generală „Mușatinii”, însoțiți de monahia Dionisia Șchiopu, director educațional al Fundației „Episcop Melchisedec” Roman.

La finalul slujbei de pomenire, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a evocat personalitatea vlădicăi Eftimie „cel Bun”, care a marcat timpul său prin activitatea derulată în cei 42 de ani de slujire ca ierarh al Bisericii, anunțând totodată faptul că în ziua de pomenire a Sfântului Cuvios Eftimie cel Mare, la data de 20 ianuarie, va fi organizată anual la catedrala din Roman pomenirea tuturor ierarhilor care au păstorit pe scaunul vlădicesc de la Roman de‑a lungul celor 600 de ani de existență.

După cuvântul ierarhului, toți cei prezenți în catedrală, în sunet de clopot și cântări sfinte, s‑au deplasat la mormântul Arhiepiscopului Eftimie Luca, aflat în latura de nord‑est a Catedralei „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, unde au oficiat slujba Trisaghionului.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul psaltic „Diaconia”.