Pomenirea Arhiepiscopului Victorin Ursache la Mănăstirea Putna
Vrednicul de pomenire Arhiepiscop Victorin Ursache a fost pomenit sâmbătă, 17 iulie, la Mănăstirea Putna, la 20 de ani de la trecerea sa la cele veșnice, informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. Slujba de pomenire pentru cel care a păstorit românii din America de Nord între anii 1966 și 2001 a fost săvârșită de arhimandritul Melchisedec Velnic, starețul Mănăstirii Putna și exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, împreună cu un sobor de slujitori ai mănăstirii. Înaltpreasfințitul Victorin s-a născut în 1912, în Mănăstioara, Siret, în Bucovina. A fost călugăr la Mănăstirea Neamț, în Țara Sfântă și în Statele Unite, unde a fost hirotonit arhiereu. A trecut la cele veșnice în 16 iulie 2001 și, în urma voinței sale testamentare, a fost înmormântat la Mănăstirea Putna. (S.D.)