Pomenirea arhimandritului Epifanie Bulancea la Mănăstirea Măgura Ocnei

Un articol de: Constantin Ciofu - 06 Mai 2019

La Mănăstirea Măgura din judeţul Bacău, a fost oficiat sâmbătă, 4 mai 2019, Parastasul pentru arhimandritul Epifanie Bulancea, la un an de la trecerea sa la cele veşnice. Slujba a fost săvârşită de către ahimandritului Serafim Huzdup, exarhul mănăstirilor din Eparhia Romanului şi Bacăului. La finalul slujbei săvârşite în biserica mănăstirii, a fost întâmpinat Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului. A urmat sfinţirea noului magazin bisericesc al aşezării monahale. IPS Ioachim a citit rugăciunile de dezlegare la mormântul arhimandritului Epifanie Bulancea, iar apoi a evidenţiat vrednicia şi viaţa de sfinţenie a vrednicului duhovnic. Părintele Epifanie Bulancea s-a născut pe 30 octombrie 1929. Între anii 1986-1990, a fost stareţ al Schitului Durău, iar din 1990 şi până la momentul trecerii sale la cele veşnice a fost duhovnic la Mănăstirea „Înălţarea Domnului” - Măgura Ocnei din judeţul Bacău.