Pomenirea celor adormiţi, un act de credinţă şi iubire
Ieri, în Duminica a XX-a după Rusalii, în toate bisericile ortodoxe a fost citită pericopa din Evanghelia după Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca, de la capitolul 7, versetele 11-16, care aminteşte de învierea fiului văduvei din Nain. Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a vorbit în cuvântul de învăţătură rostit în Paraclisul "Sfântul Grigorie Luminătorul" din Reşedinţa patriarhală despre importanţa rugăciunilor pentru cei adormiţi şi a mângâierii celor aflaţi în întristare.
Cu toate că, la rândul Său, Mântuitorul a plâns pentru prietenul Său Lazăr, El o mângâie pe femeia văduvă din Nain şi îi spune: "Nu plânge!", pentru a nu o lăsa să se prăbuşească sub durerea pierderii unicului ei fiu. "Foarte adesea, oamenii care au trecut prin suferinţe mari, pentru că nu au avut alături de ei pe nimeni în momentele cele mai grele de durere, nu a fost nimeni lângă ei să le spună "Nu mai plânge!", au căzut în disperare, în deznădejde. Consolarea sau mângâierea în vremuri de mare durere pentru cineva este o lucrare de iubire milostivă, de ajutorare a semenilor noştri şi, de aceea, lucrarea Mântuitorului Iisus Hristos, de Păstor de suflete, de Vindecător de durere şi suferinţă, este o lucrare a Bisericii. Biserica, prin rugăciunile ei pentru cei adormiţi în Domnul, aduce mângâiere şi alinare în familia îndoliată", a arătat Preafericitul Părinte Daniel.Deşi nu foarte întinsă ca text, pericopa evanghelică rânduită de Părinţii Bisericii pentru această duminică este plină de învăţături duhovniceşti pentru viaţa Bisericii şi pentru modul de comportare al creştinilor în faţa morţii şi în faţa durerii pricinuite de moarte. După cum a evidenţiat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, Evanghelia ne arată, în mod surprinzător, că nimeni nu L-a chemat pe Iisus, nici pe ucenicii Săi, să vină înaintea cortegiului. Nimeni nu L-a anunţat despre durerea acestei mame văduve, care ducea pe ultimul drum pe unicul său copil. "Din aceasta înţelegem că Mântuitorul Iisus Hristos nu aşteaptă să fie chemat ca să consoleze pe cei îndureraţi de moarte unei fiinţe dragi, ci El, din proprie iniţiativă, merge spre locul unde se află multă durere, întristare şi suspin. El, fiind Dumnezeu milostiv, merge spre cei ce au nevoie de întărire sufletească, de consolare, de mângâiere, atunci când se simt singuri, părăsiţi, deznădăjduiţi şi dezorientaţi. Astfel, Mântuitorul Iisus Hristos ne învaţă să fim alături de cei care sunt trişti, îndureraţi, îndoliaţi pentru că au pierdut copii, rude, prieteni sau persoane pe care le-au preţuit foarte mult", a explicat Preafericirea Sa.
"Dovada cea mai frumoasă a iubirii mai tare decât moartea"
Pomenirea morţilor este un act de credinţă în nemurirea sufletului şi în legătura de comuniune a celor vii cu cei trecuţi la viaţa veşnică, dar, aşa cum arată Patriarhul României, ea este şi un act de iubire: "O iubire mai tare decât moartea, o iubire care biruieşte spaţiul şi timpul care separă, o iubire care trece dincolo de răceala şi opacitatea mormântului. Adevărata iubire este iubirea din Iubirea lui Hristos, iar aceasta se dobândeşte prin rugăciune. Hristos, care este Domn şi peste cei morţi şi peste cei vii, Se bucură când noi iubim pe cei care au fost părinţii noştri, binefăcătorii noştri, apropiaţi, mărturisitori în credinţă. Rugăciunea pentru morţi este dovada cea mai frumoasă a iubirii mai tare decât moartea. Această iubire faţă de cei trecuţi la Domnul se arată şi prin îngrijirea mormintelor lor, prin modul cum cinstim osemintele lor, pe care le înhumăm, nu le incinerăm, nu le ardem în crematoriu, tocmai din respect pentru trupul în care a locuit Duhul Sfânt, pentru că Duhul Sfânt locuieşte în sufletul omului, iar din suflet se răspândeşte prezenţa Lui şi tot trupul omului", a subliniat Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române.