Pomenirea Episcopului Melchisedec Ștefănescu la Roman
Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a săvârșit luni, 15 februarie, un parastas pentru vrednicul de pomenire Episcop Melchisedec Ștefănescu la împlinirea a 198 de ani de la nașterea marelui filantrop. În cuvântul său, Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre personalitatea ilustrului ierarh Melchisedec, îndemnând la neuitarea acestuia.
Evenimentul comemorativ de la catedrala de la Roman a debutat cu Sfânta Liturghie săvârșită de arhimandritul Pimen Costea, vicar eparhial. Tot luni, la Capela „Adormirea Maicii Domnului” din incinta Fundației „Episcop Melchisedec” din Roman a fost pomenit în rugăciune ctitorul acestei instituții de către preoții slujitori din acel lăcaș.
„Episcopul Melchisedec a fost un om remarcabil și Dumnezeu l-a adus la existență în timpuri cu totul deosebite, care se aseamănă cu timpurile zilelor noastre, fiind atât de zbuciumate, de nestatornice, atât de înverșunate asupra Bisericii. El a fost implicat în toate acele evenimente și manifestări care marcau identitatea, spiritualitatea, cultura, evlavia și credința în Dumnezeu a neamului nostru. El numea moartea ca fiind o apă lină. Acea liniște pe care el o căuta în agitația lumii acesteia a găsit-o în ceruri, pentru că liniștea lui Dumnezeu, care presupune pacea Lui, este diferită de cea pe care o fac oamenii pe pământ. Dumnezeu este Cel care ne dă directivele pe care trebuie să le urmăm în viața aceasta, adică drumurile de parcurs pentru a accede în Împărăția Sa. Fiecare să caute calea aceea sau drumul care este compatibil cu determinarea lui de a-L urma pe Hristos. [...] Păstrând un moment de pace și de reculegere și punând icoana marelui Episcop Melchisedec în sufletele noastre, să cinstim ziua de astăzi ca un început al dezvoltării cultului personalității care a marcat timpul, pe noi și istoria noastră. Sperăm ca în viitor dosarul de canonizare să fie trecut prin comisiile de specialitate ale Sfântului Sinod și sperăm ca peste un an când se va face pomenirea marilor personalități ale neamului românesc să fie și Episcopul Melchisedec Ștefănescu proclamat ca sfânt al neamului românesc”.