Pomenirea eroilor de la Nistru

Un articol de: Silviu Dascălu - 03 Martie 2022

Miercuri, 2 martie, Prea­sfințitul Părinte Antonie, Episcop de Bălţi, a oficiat, împreună cu un sobor de preoţi, la Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi mama sa, Elena” din satul Corlăteni, raionul Râşcani, slujba de parastas pentru pomenirea sufletelor eroilor căzuţi pentru integritatea şi independenţa Republicii Moldova în războiul de la Nistru din 1992, informează Biroul de presă al eparhiei.

La final, ierarhul a adus un omagiu eroilor căzuţi în războiul de la Nistru, îndemnând la păstrarea în memorie a paginilor dramatice din istoria noastră şi la rugăciune pentru pace:

„Războiul de la Nistru, din 1992, este o pagină dramatică a istoriei noastre contemporane, pe care avem datoria să o păstrăm în memorie, să învăţăm lucrurile care trebuie învăţate din acest conflict armat şi să le vorbim celor tineri ce a însemnat acest război pentru noi. Aşa cum se întâmplă tot timpul în vreme de război, cei mai bravi şi viteji fii ai acestui neam s-au ridicat pentru păstrarea integrităţii pământului strămoşesc. Unii nu s-au mai întors de pe câmpul de luptă. Ei sunt eroii noştri, care cu preţul vieţii lor au apărat integritatea şi independenţa Republicii Moldova. Avem datoria, cu toţii, să nu-i uităm în rugăciunile noastre”.