Pomenirea eroilor neamului la un secol de la semnarea Tratatului de Pace de la Trianon
Eroii şi ostaşii români, diplomaţii şi toţi cei care au contribuit la înfăptuirea României Mari şi la recunoaşterea ei pe plan internaţional, în special prin Tratatul de la Trianon din 4 iunie 1920, au fost pomeniţi joi, 4 iunie, la Oneşti. Slujba a fost săvârşită de părintele protopop de Oneşti Ioan Bârgăoanu, înconjurat de un sobor de slujitori.
La momentul specific al slujbei, pe lângă eroii neamului din toate timpurile și locurile, au fost pomeniți și oamenii politici implicați direct în tratatele de pace de la Paris din 1919-1920.
Dintre aceștia amintim pe Majestățile Lor regele Ferdinand și regina Maria, Ion I.C. Brătianu, Alexandru Vaida-Voevod, Nicolae Titulescu, dr. Ioan Cantacuzino, G. Caracostea, Al. Lepădatu, Ermil Pangrati, Mircea Djuvara, C. Diamandy etc.
Totodată, o slujbă de pomenire a fost săvârşită şi în cimitirul eroilor din Târgu Ocna de preoţii slujitori la Biserica Precista din oraş.
La 4 iunie 1920, la Trianon, a fost semnat Tratatul de Pace cu Ungaria, prin care era recunoscută Unirea de la 1918, un fapt de normalitate care trebuia să se întâmple, mai devreme sau mai târziu, consfințind o ordine `pe care veacuri de conviețuire și suferințe comune au săpat-o în conștiința istorică a neamului nostru“, după cum aprecia Nicolae Titulescu.