Pomenirea eroilor români în Bihorul Unguresc
Cu puțin timp înaintea Zilei Armatei Române, marți, 22 octombrie, Consulatul General al României la Giula și Episcopia Ortodoxă Română din Ungaria au organizat slujbe și ceremonii de pomenire a eroilor români la monumentele dedicate lor din Bihorul Unguresc.
Au fost săvârșite slujbe de pomenire la monumentul funerar din curtea bisericii românești din Săcal, la cel din marmură denumit „Fecioara Albă” și aflat în Piața Bocskai din Debrețin, la cel din parcela românească a cimitirului municipal din același oraș, precum și la cele două monumente și pietre funerare din cimitirul românesc de la intrarea în localitatea Hajdúböszörmény, Ungaria. În trei dintre cele patru locuri au fost ridicate monumente în memoria eroilor români căzuți în aceste părți în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, în timp ce monumentul de la Săcal este ridicat în memoria eroilor neamului nostru căzuți în ambele războaie mondiale.
La aceste evenimente comemorative au luat parte Preasfințitul Părinte Episcop Siluan, clerici din Episcopia Ortodoxă Română din Ungaria, precum și slujitori din România, din Arhiepiscopia Aradului, alături de care s-au aflat Daniel Banu, consulul general al României la Giula, și Gheorghe Cozma, președintele Autoguvernării pe Țară a Românilor din Ungaria (AȚRU). La fiecare din slujbele săvârșite au fost de față și reprezentanți ai autorităților locale. În toate cele patru locuri, după slujbele de pomenire săvârșite de ierarh au fost rostite cuvinte de cinstire a eroilor români și au fost depuse coroane de flori, ne-a transmis Biroul de presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria.