Pomenirea luptătorilor anticomuniști la Catedrala Mitropolitană din Timișoara

Un articol de: Pr. Marius Mircia - 11 Martie 2024

Ziua Deținuților Politici din România, 9 martie, a fost cinstită la Timișoara, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului. Manifestările comemorative au fost organizate de către Centrul eparhial al Arhi­episcopiei Timișoarei, în colaborare cu Asociația Foștilor Deținuți Politici din România - filiala Timișoara.

Slujba de pomenire a fost oficiată de Părintele Mitropolit Ioan, împreună cu preoții și diaconii catedralei. În cuvântul său, Înaltpreasfinția Sa a subliniat curajul și determinarea cu care acești eroi ai credinței s-au opus regimului comunist ateu: „În Banat s-a împletit suferința mai multor frați de mai multe etnii și a rămas peste decenii acest model de unitate de nedezbinat în ceea ce privește viața interetnică și interreligioasă de aici. Această unitate s-a topit în focul suferinței celor ce au trăit și trăiesc azi în Banat, aparținând mai multor etnii și credințe”.

Slujba de pomenire a fost oficiată în prezența foștilor deținuți politici și foști deportați în Bărăgan, a rudelor celor comemorați, de față fiind preoți, credincioși, elevi și studenți teologi. Printre cei pomeniți s-au numărat și reprezentanți ai Bisericii: ierarhi, profesori de teologie, studenți, monahi, intelectuali creștini și peste 1.800 de preoți ortodocși, care au fost anchetați și arestați, deportați în Bărăgan, în Siberia, sau trimiși să lucreze la Canalul Dunăre-Marea Neagră, fiind considerați periculoși pentru regimul politic de stat ateu.