Pomenirea mucenicului ostaş în cetatea Râmnicului
În ziua prăznuirii Sfântului Mare Mucenic Teodor Stratilat, miercuri, 8 februarie, Catedrala arhiepiscopală "Sfântul Nicolae" din Râmnicu Vâlcea s-a aflat în sărbătoare. Aici au fost cinstite moaştele Sfinţilor Mucenici Mercurie şi Carp Episcopul, precum şi un fragment din moaştele Sfântului Mare Mucenic Teodor Stratilat.
Slujba Sfintei Liturghii a fost săvârşită de protosinghelul Sebastian Mihalcea, înconjurat de soborul de preoţi şi diaconi ai catedralei. Sărbătoarea a început de marţi seară, prin slujba Vecerniei unită cu Litia şi cu Acatistul Sfântului Mucenic Teodor Stratilat. În cuvântul de învăţătură ţinut la finalul Sfintei Liturghii, preotul Constantin Olariu, slujitor al Catedralei arhiepiscopale, a vorbit despre viaţa şi martiriul acestui mare mucenic al Domnului Hristos. După slujbă a fost săvârşit un parastas pentru ctitorii şi binefăcătorii sfântului aşezământ. La sărbătoare au participat numeroşi credincioşi din municipiul Râmnicu Vâlcea, care s-au închinat la sfintele moaşte. Martir al credinţei ortodoxe A trăit pe vremea împăratului Liciniu, iar după neam era din Evhaita şi Ioneia, în Heracleea, lângă Marea Neagră. Prin podoaba sufletului, frumuseţea trupului şi puterea cuvintelor el îi întrecea pe mulţi. Auzind de Teodor, Liciniu a trimis câţiva bărbaţi din Nicomidia să-l invite la el, dar acesta n-a voit să se supună. Atunci împăratul a pornit el spre Teodor, care l-a primit cu toată cinstea cuvenită. Îndemnându-l să aducă jertfă idolilor, Teodor nu numai că nu a voit, dar la miezul nopţii a mers şi a sfărâmat toţii zeii cei din aur şi argint şi i-a împărţit săracilor. Din porunca împăratului Liciniu, Teodor a fost prins şi supus la multe chinuri, apoi aruncat în temniţă cu picioarele în butuci şi ţinut nemâncat şapte zile. A fost scos apoi şi pironit pe cruce în faţa mulţimilor, care, văzând suferinţele sfântului, au crezut în Hristos împreună cu căpeteniile lor. A trecut la Hristos prin tăierea capului. Moaştele sale au fost mutate din Heracleea la Evhaita şi puse în lăcaşul părinţilor săi, aşa cum îi poruncise lui Avgav, ucenicul său, care a văzut chinurile. În Catedrala arhiepiscopală din Râmnicu Vâlcea, către sfârşitul secolului al XIX-lea, a fost adus un fragment (antebraţ) din moaştele sfântului.