Pomenirea părintelui Ioan Sabău la Bobâlna, Hunedoara
În Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Parohia Bobâlna, a fost oficiată, sâmbătă, 16 februarie, o slujbă de pomenire pentru părintele Ioan Sabău, la 10 ani de la trecerea la cele veșnice. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de arhim. Nestor Dinculeană, vicar-administrativ al eparhiei, împreună cu un sobor de preoți. Arhim. Nestor Dinculeană a evidențiat „râvna și curajul părintelui Ioan Sabău de a propovădui Evanghelia lui Hristos, motiv pentru care a fost arestat și întemnițat de mai multe ori, însă, cu toate aceste încercări, a rămas un slujitor vrednic, dedicat chemării sale preoțești”. După Sfânta Liturghie a fost săvârșită parastasul, apoi o slujbă de pomenire la mormântul părintelui Ioan Sabău, aflat în cimitirul de lângă biserica din Bobâlna.
Părintele Ioan Sabău s-a născut în satul Folt, comuna Rapoltu Mare, lângă Orăștie, pe 20 octombrie 1914. A studiat Teologia la Cernăuți, obținând licența în 1935. În 1936 a fost numit preot în Parohia Ceru-Băcăinți, apoi la Renghet. Între 1941-1958 a fost preot în Parohia Vinerea, judeţul Alba. A fost arestat în mai multe rânduri, în 1944, 1948, 1949-1950, iar în 1958 a fost condamnat la opt ani de temniță grea, pentru finalizarea lăcașului de cult din Vinerea, fiind întemnițat la Aiud și Gherla. A fost eliberat la 31 iulie 1964, fiind reîncadrat la Parohia Bobâlna, pe care a păstorit-o până în 1996. A trecut la cele veșnice în 16 februarie 2009, fiind înmormântat lângă biserica din Bobâlna, conform Episcopiei Devei şi Hunedoarei.