Pomenirea părinților Sfântului Dionisie Erhan la o biserică din București
În data de 17 septembrie, Biserica Ortodoxă Română a făcut pomenirea Sfântului Ierarh Dionisie Erhan, Episcopul Cetății Albe-Ismail. Cu acest prilej, la biserica Parohiei Miron Patriarhul din sectorul 1 al Capitalei a avut loc un eveniment deosebit. Părinții sfântului prăznuit, Vasile și Andriana, au fost pomeniți sâmbătă, chiar în ziua cinstirii fiului lor. Sfânta Liturghie și slujba Parastasului au fost săvârșite de un sobor de slujitori, condus de părintele paroh Traian Ioan Diaconu.
Recunoștința purtată de Sfântul Ierarh Dionisie Erhan părinților săi, dar și dorința ca aceștia să fie pomeniți în mod necontenit sunt reflectate încă din primele rânduri ale testamentului său. În semn de respect pentru adâncile rădăcini basarabene ale părinților sfântului, însuflețitorul Unirii Basarabiei cu România, culorile tricolorului au împodobit atât coliva, cât și ștergarele țesute tradițional și oferite preoților care au săvârșit slujba Parastasului. Credincioșii prezenți s-au bucurat la finalul slujbei de daruri dulci, constând în bomboane specific basarabene și prăjituri tricolore.
La slujba de pomenire a fost prezentă și Elena Murariu, pictor restaurator și iconar, care a realizat o frumoasă icoană a Sfântului Dionisie Erhan în care este încadrat de părinții săi, Vasile și Andriana, înfățișați în costum tradițional basarabean.