Pomenirea Patriarhului Justinian la Mănăstirea Radu Vodă

Un articol de: Diac. Vasile Robert Nechifor - 22 Feb 2021

Luni, 22 februarie, s-au împlinit 120 de ani de la naşterea vrednicului de pomenire Patriarh Justinian Marina. Pentru a marca acest moment, Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, a săvârşit Sfânta Liturghie şi slujba de pomenire în biserica mănăstirii bucureştene Radu Vodă, unde cel de-al treilea Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române este înmormântat.

În cuvântul de învăţătură rostit, Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul a reliefat activitatea Patriarhului Justinian în una din cele mai grele perioade ale Bisericii Ortodoxe Române. „Fericitul întru adormire Patriarh Justinian Marina a trecut prin momente deosebit de dificile şi a fost păstor al Bisericii în vreme de furtună. E greu de amintit prin câte umilinţe a trecut atunci Biserica, inclusiv Patriarhul Justinian. A fost un ierarh luptător în vremuri grele. Deşi a trebuit să ia unele decizii dificile, el a lucrat toată viaţa pentru binele Bisericii. S-a luptat mult şi pentru supravieţuirea acestei mănăstiri, pe care comuniştii doreau să o dărâme, numărându-se printre ctitorii de seamă ai acestei vetre, alături de marii domnitori care au zidit aici biserica şi chiliile dimprejurul ei. Din acest motiv, astăzi, când se împlinesc 120 de ani de la naşterea sa, aducem şi noi smerit omagiu vrednicului de pomenire Părinte Patriarh Justinian, rugându-L pe Dum­nezeu să-i dăruiască cununa cea neveștejită în Împărăţia Sa”, a spus Preasfinția Sa.

Totodată, după oficierea slujbei Parastasului, părintele arhimandrit Nectarie Şofelea, stareţul Mănăstirii Radu Vodă şi exarh administrativ al Arhiepiscopiei Bucureştilor, a vorbit despre exemplul strălucit pe care l-a lăsat Patriarhul Justinian pentru Biserica noastră şi mai ales pentru mănăstirea unde este înmormântat: „Patriarhul Justinian rămâne chipul luminos al slujirii Evangheliei, al slujirii Mântuitorului Iisus Hristos. Prin faptul că îşi are mormântul în mănăstirea noastră, vrednicul de pomenire Patriarh Justinian ne inspiră pe noi, vieţuitorii acestei vetre monahale, în slujirea lui Dumnezeu, a aproapelui şi a Bisericii”.

Născut la 22 februarie 1901, Patriarhul Justinian Marina a slujit în cea mai înaltă demnitate din Patriarhia Română începând cu 6 iunie 1948, până în ziua trecerii sale la veşnicele lăcaşuri, la 26 martie 1977. În ciuda dificultăţilor perioadei, în cei 29 de ani cât a păstorit Biserica, în Patriarhia Română au fost zidite sau restaurate peste 2.500 de mănăstiri, schituri sau biserici de parohie. De asemenea, el a acordat o atenţie deosebită lucrării sociale a Bisericii şi a iniţiat reorganizarea învăţământului teologic ortodox şi tipărirea de manuale necesare pentru cele două institute şi şase seminarii care au funcţionat în cadrul Patriarhiei Române din 1948 şi până la căderea regimului comunist.