Pomenirea Reginei-mamă Elena la Galați
În Duminica a 23-a după Rusalii, Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a oficiat Sfânta Liturghie în Catedrala Arhiepiscopală din municipiul Galați.
La slujbă au fost prezenţi numeroşi credincioşi din municipiu, iar răspunsurile liturgice au fost oferite de corul Catedralei Arhiepiscopale.
La momentul cuvenit, mulți copii au primit Sfânta Împărtășanie. În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfinția Sa a tâlcuit pericopa evanghelică de la Sfântul Luca în care ni se prezintă vindecarea de către Mântuitorul nostru Iisus Hristos a demonizatului din ținutul Gherghesenilor.
După Sfânta Liturghie, chiriarhul Dunării de Jos, împreună cu soborul slujitor al Catedralei Arhiepiscopale din Galați, a săvârșit o slujbă de pomenire pentru Regina-mamă Elena, reînhumată sâmbătă, 19 octombrie 2019, în noua Catedrală Arhiepiscopală de la Curtea de Argeș, la 71 de ani de la plecarea în exil şi la 37 de ani de la trecerea ei la Domnul.