Pomenirea Sfântului Cuvios Simeon și hirotonie la Mănăstirea Antim
Sfântul Cuvios Simeon cel din Muntele Minunat, pomenit în data de 24 mai, a fost cinstit la Mănăstirea Antim din București. Marți, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, a săvârșit aici Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de slujitori. La finalul slujbei, ierarhul a rostit un cuvânt de învățătură în care a explicat semnificația pasajului evanghelic al zilei: „Mesajul Evangheliei de astăzi este, în primul rând, acela că Iisus este Fiul lui Dumnezeu, existând mai înainte de veci. El a fost înaintea lui Ioan Botezătorul și chiar înaintea lui Avraam, părintele celor credincioși. Trebuie să reținem cât de importante sunt ascultarea cuvântului lui Dumnezeu și împlinirea lui. Ascultându-l și împlinindu-l, ne izbăvim din moartea sufletului, iar din moartea trupului vom fi ridicați la învierea cea de obște”.
În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa l-a hirotonit întru diacon, pe seama Parohiei „Sfântul Silvestru” din București, pe tânărul teolog Sebastian Pană, coordonator de producție în cadrul TRINITAS TV. „Ne bucurăm mult astăzi de hirotonia unui teolog care a devenit slujitor al Bisericii noastre pe care, desigur, a slujit-o și ca mirean, lucrând la televiziunea TRINITAS TV, care îndeplinește o misiune remarcabilă în rândul poporului credincios”, a adăugat ierarhul.