Pomenirea Sfântului Mucenic Dimitrie la Catedrala din Suceava
Cu prilejul zilei de cinstire a Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, 26 octombrie 2023, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a slujit Sfânta Liturghie în paraclisul Catedralei Arhiepiscopale din Suceava - Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou”.
Răspunsurile liturgice au fost date de membri ai Grupului psaltic „Dimitrie Suceveanu” al Catedralei Arhiepiscopale.
La momentul rânduit, ierodiaconul Iustin Ciurdar a fost hirotonit ieromonah, iar Filip Cîmpianu a fost hirotonit ierodiacon, ambii pe seama Mănăstirii Mirăuți.
În cuvântul de învățătură, publicat pe site-ul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic a consemnat momentele cele mai importante legate de cultul Sfântului Cuvios Dimitrie, subliniind rolul pe care acesta l-a ocupat în viața Bisericii. Au fost expuse fragmente din viața Sfântului Dimitrie, dar și minunile pe care cinstitele sale moaște aflate acum în metropola grecească Tesalonic le-au săvârșit de-a lungul timpului.