Pomenirea Sfinților Mărturisitori Ardeleni
Cu ocazia sărbătorii Sfinților Cuvioși Mărturisitori Visarion și Sofronie, a Sfântului Mucenic Oprea şi a Sfinţilor Preoţi Mărturisitori Ioan din Galeş şi Moise Măcinic din Sibiel, pomeniţi de Biserica Ortodoxă Română în data de 21 octombrie, în mai multe lăcașe de cult din Transilvania au avut loc evenimente deosebite de pomenire a celor care s-au luptat pentru păstrarea dreaptei credințe strămoșești.
Sărbătoarea Sfinţilor Ardeleni din acest an a fost prăznuită la Sălişte, judeţul Sibiu, prin Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, în Biserica „Înălţarea Domnului” şi „Sfântul Mucenic Oprea Miclăuş”. Sărbătoarea din acest an a fost deosebită pentru Mărginimea Sibiului şi pentru întregul Ardeal deoarece, la iniţiativa Asociaţiei „Mărginenii Sibiului de Pretutindeni”, reprezentată de ing. Adrian Vasile Pîrpăriţă-Rudeanu, a fost adus, în urne de argint, pământ de la Kufstein, Austria, unde s-a aflat cumplita temniţă a Imperiului Habsburgic în care au murit Sfântul Oprea Miclăuş din Sălişte, Sfântul Ioan din Galeş şi Sfântul Moise Măcinic din Sibiel. Cele trei urne cu pământ, simbolizând o întoarcere acasă a Sfinţilor Ardeleni, au stat în Sfântul Altar în timpul Sfintei Liturghii, iar la final, IPS Mitropolit Laurenţiu şi soborul slujitor au aşezat una dintre urne la icoana Sfântului Oprea Miclăuş din pridvorul locaşului de cult. Zilele acestea, delegaţia Protopopiatului Sălişte duce în bisericile din Galeş şi Sibiel şi celelalte două urne. Înainte de Sfânta Liturghie, IPS Mitropolit Laurenţiu a binecuvântat cu apă sfinţită biserica din Sălişte care a fost renovată recent la exterior, urmând ca în viitor pictura exterioară foarte valoroasă să fie restaurată.
La Sfânta Liturghie au participat mulţi credincioşi din Mărginimea Sibiului, tineri şi copii purtând veşmintele populare. În soborul slujitor s-au aflat pr. conf. univ. dr. Mircea Ielciu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna” din Sibiu, protopopul de Sălişte, Petru-Toader Damian, preoţii din Sălişte şi slujitori ai sfintelor altare din Mărginimea Sibiului şi nu numai.
Cuvântul de învăţătură de la Sfânta Liturghie a fost rostit de pr. conf. univ. dr. Mircea Ielciu care a subliniat virtuţile Sfinţilor Ardeleni şi credinţa şi curajul lor de a mărturisi Ortodoxia în vremuri grele: „Sfinţii Mărturisitori Ardeleni au avut credinţa mărturisitoare prin fapte, nu doar credinţa declaratoare, aşa cum de multe ori avem noi. Sfinţii luptători pentru Ortodoxie au avut această credinţă vie, adevărată, care s-a manifestat printr-o iubire neţărmurită faţă de neam, Biserică şi dreapta credinţă. Ei au sacrificat totul pentru apărarea dreptei credinţe, a integrităţii neamului şi a conştiinţei naţionale a românilor din Transilvania. De aceea, exemplul lor trebuie să fie mobilizator pentru noi şi să căutăm să evităm acele obstacole care se interpun pentru a putea practica adevărata credinţă”.
La final, IPS Mitropolit Laurenţiu a felicitat şi a mulţumit iniţiatorilor şi preoţilor implicaţi în proiectul de aducere a urnelor cu pământ de la Kufstein, un act de cinstire a Sfinţilor Ardeleni care au trecut la Domnul în cumplita temniţă: „Noi suntem urmaşii acestor sfinţi şi avem datoria de a-i cinsti, iar cinstirea se face în primul rând în această zi de pomenire, o zi care stă la temelia tuturor bucuriilor noastre. Toate celelalte sărbători, toate manifestările spirituale, culturale şi tradiţionale din această zonă au ca temelie jertfa şi credinţa puternică a acestor reprezentanţi ai noştri. Ziua de astăzi nu este doar o sărbătoare bisericească, ci şi una de suflet. Are o semnificaţie deosebită mai ales prin faptul că aceşti apărători ai credinţei noastre au murit departe de ţară, într-un loc unde şi acum se ajunge foarte greu din cauza distanţei, dar unde a existat ceva de temut pentru omenire şi anume închisoarea de la Kufstein. Erau trimişi acolo cei care nu mai trebuia să se întoarcă. Prin rânduiala lui Dumnezeu şi vrednicia unor oameni de aici s-a realizat ceva ce noi n-am bănuit niciodată că se va petrece, dar iată că acum s-a întâmplat şi apreciem această iniţiativă aşa cum se cuvine”.
Parohul Ioan Ciocan i-a mulţumit ierarhului pentru participarea la sărbătoarea de la Sălişte şi pentru aducerea spre închinare a moaştelor Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei și i-a oferit ierarhului în dar o icoană a Maicii Domnului. Sărbătoarea de la Sălişte s-a încheiat cu o slujbă de sfinţire a Muzeului Protopopiatului Sălişte, oficiată de IPS Mitropolit Laurenţiu. Spaţiile muzeului au fost reamenajate recent împreună cu spaţiile administrative ale Protopopiatului Sălişte.
Hram la Mănăstirea Radu Vodă, Bistrița Năsăud
Mănăstirea Petru Rareş Vodă din localitatea bistriţeană Ciceu Corabia şi-a sărbătorit hramul în prezenţa Înaltpreasfinţitului Andrei,Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Marmureșului și Sălajului.
La Sfânta Liturghie, oficiată de IPS Mitropolit Andrei a slujit un sobor de peste 30 de preoţi, călugări şi diaconi, între care exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, arhim. Dumitru Cobzaru. La slujba prilejuită de prăznuirea Sfinţilor Mărturisitori Ardeleni, ocrotitorii acestui aşezământ monahal din zona Cetăţii Ciceului, au participat zeci de credincioşi din zonă şi din alte părţi ale ţării, ei mai mulţi fii duhovniceşti ai stareţului Teofan Timiş, care înainte de a ajunge la Mănăstirea Petru Rareş Vodă a fost la Mănăstirea Nicula şi apoi duhovnic la mănăstirea Salva.
În cuvântul de învăţătură IPS Mitropolit Andrei a vorbit despre Sfinţii Mărturisitori Ardeleni, spunând că se doreşte atât de la călugării mănăstirilor Eparhiei, cât şi de la credincioşi, statornicie în credinţă şi curaj pentru mărturisirea credinţei în Hristos.
Mănăstirea de la Ciceu Corabia a fost înfiinţată în urmă cu doi ani, la iniţiativa IPS Mitropolit Andrei şi la dorinţa credincioşilor din zonă şi în special a primarului Valentin Mureşan. Părintele Teofan Timiş, stareţul acestei mănăstiri, a reuşit într-o perioadă relativ scurtă să ridice o casă monahală şi un mic paraclis şi să închege o comunitate eclezială în jurul mănăstirii. În acest loc, în fiecare an, este organizat un festival închinat marelui voievod Petru Rareş. În ultimii 50 de ani, credincioşi din zonă şi de mai departe, se adună aici, în prima duminică de după Sfânta Maria, pentru a sărbători tradiţiile româneşti şi frumuseţea portului popular.
Sărbătoare la Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia
La Catedrala ,,Reîntregirii” din Alba Iulia s-au adunat numeroși credincioși din oraș și din împrejurimi pentru a se bucura de harul sărbătorii și pentru a se închina raclei cu mâna dreaptă a Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, făcătorul de minuni. Preoții, diaconii, studenții în teologie, elevii seminariști și credincioșii prezenți au întâmpinat soborul de arhierei din care au făcut parte Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscop al Tomisului, Înaltpreasfințitul Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, Preasfințitul Nicodim, Episcop al Severinului și Strehaiei și Preasfințitul Andrei, Episcop al Covasnei și Harghitei.
În cuvântul de învățătură, IPS Arhiepiscop Teodosie a prezentat jertfa Sfinților Mărturisitori Ardeleni în mărturisirea dreptei credințe strămoșești și a subliniat importanța asumării identității de creștini autentici. După oficierea Dumnezeieștii Liturghii, părintelui prof. dr. Emil-Nedelea Cărămizaru i-a fost acordată „Crucea Sfinților Ierarhi Bălgrădeni”.
La final, IPS Arhiepiscop Irineu a încredințat pe cei prezenți de faptul că ,,pilda vie a Sfinților Mărturisitori din Ardeal reprezintă o invitaţie caldă de a-L urma pe Hristos, abandonând grijile mărunte şi manifestând un elan dinamic spre Dumnezeu. Într-o lume cuprinsă de angoasă şi apăsată de atâtea probleme şi care tinde spre pesimism, creştinul adevărat merge înainte cu speranţă. El înfruntă obstacolele, convins că «cel ce va răbda până la sfârşit, acela se va mântui» (Mt. 24, 13)”.
Totodată, Părintele Arhiepiscop Irineu a transmis mulțumirile sale și ale credincioșilor Eparhiei către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel pentru binecuvântarea aducerii cinstitelor moaște în Cetatea Marii Uniri. De asemenea, a mulțumit ierarhilor prezenți la acest moment duhovnicesc din viața Arhiepiscopiei. Părintele Emil-Nedelea Cărămizaru a subliniat unicitatea acestui eveniment prin faptul că este pentru prima dată când moaștele Sfântului Ierarh Nicolae ajung în Transilvania și sunt așezate spre închinare în Catedrala Încoronării din Alba Iulia. Aici, în orașul în care, acum mai bine de patru veacuri, Voievodul Mihai Viteazul, cel care a dăruit aceste moaște Bisericii ,,Sfântul Gheorghe Nou” din București, a înfăptuit prima unire a tuturor românilor.
Liturghie şi Parastas la Moisei, Maramureș
Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureșului, a oficiat Sfânta Liturghie în Biserica „Izvorul Dragoş” din Moisei, cu hramul „Înălţarea Domnului”. Biserica se află la doar un kilometru de casa în care au fost împuşcaţi eroii martiri români şi obeliscul ridicat de primărie în cinstea lor. Din soborul de 27 de preoţi şi diaconi au făcut parte pr. Cristian Ştefan, consilier eparhial, Mihai Chira, protopopul de Vişeu, Matei Şandor, paroh, preoţi din parohiile învecinate. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul de muzică psaltică „Theologos” al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, dirijat de diacon Adrian Dobreanu.
În cadrul Sfintei Liturghii, a pomenit numele celor 29 de eroi martiri împuşcaşi de hortiştii unguri, în 14 octombrie 1944, în cele două case, una devenită memorial. Cu această ocazie, PS Iustin Sigheteanul a oficiat slujba de hirotonire întru preot a diaconului Vasile Călin Şimon, pe seama Mănăstirii „Izvorul Tămăduirii” din Petrova.
Cuvântul de învăţătură al ierarhului a fost dedicat eroilor martiri transilvăneni – Sfinţii Visarion Sarai, Sofronie şi Oprea Miclăuş, Ioan din Galeş şi Moise Măcinic din Sibiel – care au luptat pentru dreapta credință: „Toate aceste pătimiri şi răstignirea pentru neam şi credinţă a românilor sunt pentru noi momente de aducere aminte şi pagini de istorie sfântă. De aceea, îi comemorăm, îi cinstim şi Îl rugăm pe Dumnezeu să-i încununeze, iar pe noi să ne învrednicească să urmăm pilda credinţei lor, pilda credinţei mărturisitoare, prin iubire de neam, prin iubire de ţară, prin fidelitate faţă de credinţa noastră sfântă şi prin cinstirea pe care le-o aducem în sfintele biserici. Am alăturat lor şi pe martirii de la Moisei, care au murit tot pentru neam şi credinţă, în 14 octombrie 1944, ucişi tot de oameni străini de neamul nostru, de trupele hortiste în retragere”. La sfârşitul Sfintei Liturghii, PS Iustin Sigheteanul a primit o icoană cu Cina cea de Taină, care va fi păstrată în Muzeul Episcopiei.
După Sfânta Liturghie, toţi creştinii din biserică, împreună cu preoţii, au plecat la Monumentul Eroilor, unde a fost oficiată slujba de pomenire a eroilor martiri. La Monumentul Eroilor de la Moisei, creat de sculptorul Vida Gheza, PS Iustin Sigheteanul l-a însoţit pe prefectul Mihai Sebastian Lupuţ, care a depus o coroană de flori. La Monumentul Eroilor ridicat de primărie în urmă cu mai mulţi ani, ierarhul împreună cu soborul, a oficiat slujba de pomenire a eroilor. La Monumentul ridicat de primărie în cinstea eroilor martiri a avut loc un ceremonial militar în prezența oficialităților. Ceremonialul s-a încheiat cu defilarea Gărzii de onoare.