Pomenirea victimelor masacrului de la Fântâna Albă în Capitală
În seara zilei de miercuri, 31 martie, la Parohia Miron Patriarhul din cadrul Protoieriei Sector 1 Capitală, a fost săvârşită o slujbă de pomenire pentru victimele masacrului de la Fântâna Albă din 1941. De asemenea, și la Catedrala Patriarhală a fost săvârșit joi, 1 aprilie, Parastasul pentru românii uciși acum optzeci de ani.
Bucuria și dragostea pomenirii celor ce şi-au jertfit viaţa a fost desăvârşită prin aşezarea spre închinare în biserica Parohiei Miron Patriarhul a unei copii a icoanei Maicii Domnului de la Poceaev, Ucraina. Evenimentele au avut loc la iniţiativa preotului paroh Traian-Ioan Diaconu.
Icoana a fost întâmpinată de preoţi şi credincioşi, după care au avut loc săvârșirea Acatistului Icoanei Maicii Domnului de la Poceaev și Taina Sfântului Maslu. Apoi, la troița închinată eroilor neamului românesc din curtea bisericii au fost oficiate slujba Parastasului și depunerea a două perechi de opinci ca omagiu pentru cei care şi-au dat viaţa în pădurea de la Fântâna Albă.
În noaptea zilei de 1 aprilie 1941, un grup de peste 3.000 de români din mai multe sate de pe valea Siretului (Pătrăuții-de-Sus, Pătrăuții- de-Jos, Cupca, Corcești, Suceveni), purtând în față un steag alb și însemne religioase (icoane, prapuri și cruci din cetină), au format o coloană pașnică, dorind să treacă din Bucovina ocupată de forţele sovietice către România. În poiana Varnița din apropierea localităţii Fântâna Albă, majoritatea au căzut seceraţi de mitraliere, iar cei care au supravieţuit au fost torturaţi şi ucişi cu sabia, revolverul sau îngropaţi de vii.
Pentru amintirea acestui moment, ziua de 1 aprilie a fost declarată prin Legea 68/2011 ,,Ziua națională de cinstire a memoriei românilor victime ale masacrelor de la Fântana Albă și alte zone, ale deportărilor, ale foametei și altor forme de represiune organizate de regimul totalitar sovietic în Ținutul Herța, nordul Bucovinei și întreaga Basarabie”.