Popas de rugăciune într-o parohie din Argeș

Data: 22 Aprilie 2024

Credincioșii parohiei arge­șene Florica din orașul Ștefă­nești au avut bucuria de a-l avea în mijlocul lor duminică, 21 aprilie, pe Înaltprea­sfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, care a oficiat cu această ocazie Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. Ierarhul a rostit un cuvânt de învățătură în care a prezentat viața Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca, un model pentru toți cei care doresc să învingă în lupta cu patimile.

Dorind să-și arate recunoștința față de activitatea pastorală și administrativă desfășurată la această parohie în ultimii 25 de ani, chiriarhul a oferit părintelui paroh Cristian Amuza distincția eparhială „Crucea Basarabă”. Aceeași distincție a fost oferită și părinților coslujitori Dragoș Cornel și Alexandru Panciuc, se arată pe site-ul arhiepiscopiaargesuluisimuscelului.ro.