Popas de rugăciune la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Râmnicu Vâlcea
„Mântuitorul Hristos ne învață că începutul oricărei lucrări mântuitoare trebuie să fie mărturisirea dreptei credințe, care ne așază în comuniune și este, totodată, o pregustare a bunurilor duhovnicești din Împărăția cerurilor. Noi credem și mărturisim că sensul întregii noastre vieți este comuniunea cu Dumnezeu, Care este izvorul sfințeniei”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, în Duminica Ortodoxiei, la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din cadrul Centrului eparhial din Râmnicu Vâlcea. Înaltpreasfinția Sa i-a binecuvântat la acest popas duhovnicesc al Postului Mare pe profesorii și elevii Seminarului Teologic „Sfântul Nicolae” din Râmnicu Vâlcea care au participat la Sfânta Liturghie, se arată pe site-ul arhiepiscopiaramnicului.ro.