Popas de rugăciune la Mănăstirea Cozia din Vâlcea
Obștea și pelerinii mănăstirii voievodale Cozia din județul Vâlcea au primit duminică, 18 februarie, vizita a doi ierarhi: Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, și Preasfințitul Părinte Macarie de Glavinitsa, Episcop‑vicar al Mitropoliei de Ruse din Biserica Ortodoxă a Bulgariei. Aceștia au săvârșit în biserica așezământului monahal Sfânta Liturghie, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi.
La momentul rânduit, ierarhul român a rostit un cuvânt de învățătură în care a evidențiat virtuțile femeii cananeence întâlnite în Evanghelia duminicală (Matei 15, 21‑28): „Credința acestei mame îndurerate de suferința fiicei sale era un act de iubire față de Dumnezeu, însă nu am fi cunoscut credința și smerenia femeii dacă ea n‑ar fi fost încercată în convorbirea cu Mântuitorul Hristos. Ea purta povara suferinței fiicei chinuite de demon, în tăcere și evlavie, însă la momentul întâlnirii Mântuitorului Hristos, îndrăznește să ceară, cu stăruitoare rugăciune: «Doamne, ajută‑mă!» Deși ajutorul nu a venit imediat și a auzit cuvintele: «Nu sunt trimis decât către oile cele pierdute ale casei lui Israel», îndurerata mamă nu a deznădăjduit, ci, cu mult curaj și înțelepciune, a arătat că dorește să se apropie și să‑L cunoască pe Dumnezeu, ca Acela ce era nădejdea tămăduirii fiicei sale”, a spus Înaltpreasfinția Sa, potrivit site‑ului arhiepiscopiaramnicului.ro.