Popas de rugăciune la Mănăstirea Petroșnița, județul Caraș-Severin

Un articol de: Arhid. Pavel Canea,   Darius Herea - 19 Septembrie 2023

Mănăstirea Petroșnița din județul Caraș-Severin, cu hramul „Înălțarea Sfintei Cruci”, a fost vizitată duminică, 17 septembrie, de Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, care a săvârșit Sfânta Liturghie înconjurat de un sobor de slujitori. Ctitorilor Ion și Mihaela Bejeriță, care au contribuit la amenajarea așezământului monahal de la Petroșnița, dar și la ridicarea Altarului de vară de pe Muntele Mic, Preasfințitul Părinte Lucian le-a oferit la finalul Sfintei Liturghii Ordinul eparhial „Crucea Episcop Elie Miron Cristea” clasa a 2-a pentru mireni. „Astăzi ne-am închinat cu bucurie sfântă Crucii celei de viață făcătoare pe care S-a răstignit Mântuitorul Hristos și am fost cu multă luare aminte la cuvintele Domnului din Evanghelia de astăzi: «Oricine voiește să vină după Mine să se lepede de sine, să-și ia crucea sa și să-Mi urmeze Mie». Avându-L ca model suprem pe Mântuitorul, și noi suntem îndemnați să ne asumăm cu responsabilitate și demnitate crucea vieții și să-L urmăm pe Iisus Hristos, Cel răstignit, mort și înviat”, a afirmat Preasfințitul Părinte Episcop Lucian.