Popas de rugăciune la Mănăstirea „Sfântul Ierarh Nicolae”-Tăriceni
Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a vizitat sâmbătă, 6 august, Mănăstirea „Sfântul Ierarh Nicolae”-Tăriceni din Protopopiatul Lehliu, județul Călărași. Ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie înconjurat de un sobor de slujitori. Elevi și studenți teologi au dat răspunsurile liturgice, dirijați fiind de părintele profesor Alexandru Daniel Vasile. În cadrul slujbei s-au rostit cereri și rugăciuni pentru ca Dumnezeu să trimită ploaie liniștită și benefică.
După otpustul Sfintei Liturghii, s-a oficiat o slujbă de pomenire pentru monahia Isidora, trecută la cele veșnice chiar în dimineața praznicului Schimbării la Față a Domnului.
În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a vorbit credincioșilor despre semnificația minunii Schimbării la Față a Domnului, înfăptuită pe muntele Tabor, înaintea Sfintelor Sale Pătimiri, mărturie a divinității Sale, despre harul pe care Mântuitorul Iisus Hristos ni-l dăruiește celor ce credem întru El și urmăm cuvintelor Evangheliei Sale, se arată pe site-ul sf-esc.ro.
Cu această ocazie, mănăstirea a pregătit pachete cu mâncare pentru 150 de credincioși.