Popas de rugăciune la o biserică din Slobozia

Data: 10 Iunie 2024

Credincioșii de la Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din Slobozia, județul Ialomița, au fost binecuvântați duminică, 9 iunie, de către Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor. Ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, iar răspunsurile la strană au fost date de un grup de elevi și absolvenți ai Seminarului Teologic „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Slobozia, dirijat de arhidiaconul Iulian Turtoi.

La momentul împărtășirii slujitorilor, Grupul de cateheză „Speranța” a susținut un adevărat concert de cântări religioase. Acest moment artistic a emoționat auditoriul, iar Preasfinția Sa i-a felicitat pe membrii Grupului de cateheză „Speranța” și pe toți cei care s-au implicat în realizarea acestui moment de înalță ținută artistică, conform site-ului sfesc.ro.

La finalul Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa a explicat credincioșilor pericopa evanghelică a zilei și a vorbit despre orbirea spirituală din mintea și sufletul cărturarilor și fariseilor, care nu numai că nu credeau în minunile mai presus de fire făcute de Hristos Domnul, ci aduceau hulă mare asupra Lui.