Popas de rugăciune la o mănăstire românească din Italia

Data: 28 Feb 2024

Duminică, 25 februarie, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereu‑vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Sfântul Ioan Secerătorul” din localitatea Bivongi (Calabria), aflată sub îndrumarea duhovnicească a starețului Iustin Miheț.

Mănăstirea Bivongi a fost înființată în anul 2008, de către Preasfințitul Părinte Episcop Siluan, ca urmare a încredințării Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, de către Consiliul comunal Bivongi, în comodat de uz gratuit, a complexului monahal al Mănăstirii Bivongi, pentru o perioadă de 99 de ani. Din anul 2012 până în anul 2019, au avut loc ample lucrări de restaurare a bisericii, dar și construcția a două corpuri noi de chilii. În 23 februarie 2020, la împlinirea a 25 de ani de la refondare, a avut loc binecuvântarea lucrărilor și inaugurarea noilor spații.

Mănăstirea, declarată monument de interes național, cuprinde un complex monastic de origine bizantină, compus dintr‑o biserică în stil bazilical, din secolul al X‑lea, și câteva corpuri de chilii, se arată pe episcopia‑italiei.it.