Popas de rugăciune la o parohie arădeană
Credincioșii Parohiei Aradul Nou, județul Arad, au trăit duminică, 26 aprilie, momente de aleasă bucurie duhovnicească prilejuite de vizita arhierească a Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, care a săvârșit Sfânta Liturghie și a binecuvântat comunitatea parohială cu ocazia hramului bisericii, „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, se arată pe arhiepiscopiaaradului.ro.
Ierarhul a fost întâmpinat, după tradiție, de copii îmbrăcați în straie de sărbătoare, purtând flori, precum și de soborul de slujitori ai parohiei, alcătuit din trei preoți, în frunte cu părintele consilier eparhial Silviu Nicolae Faur, parohul bisericii. Înaltpreasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor format din pr. paroh Silviu Nicolae Faur; pr. Emanuel Proniuc, pr. Gabriel Cosmin Mariș, pr. Teodor Faur, arhid. Ștefan Adelin Rusu și diac. prof. Marius Lăscoiu‑Martin. La slujbă au participat numeroși credincioși din parohie și din împrejurimi care au umplut biserica și curtea acesteia, trăind cu evlavie și bucurie duhovnicească fiecare moment al slujbei. Răspunsurile liturgice au fost date de corul parohiei, dirijat de Victor Șofrag.
În cadrul Sfintei Liturghii, părintele paroh a citit mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, la Duminica Femeilor Mironosițe, intitulat: „Femeile Mironosițe - modele pentru femeile creștine dedicate slujirii semenilor și mărturisirii lui Hristos Cel înviat”. Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Timotei a rostit un cuvânt de învățătură în care a tâlcuit semnificația Duminicii Mironosițelor, evidențiind curajul, credința și devotamentul femeilor purtătoare de mir, ca modele vii de mărturisire a lui Hristos Cel înviat. La eveniment au fost prezente oficialități locale, arătând sprijinul și prețuirea față de viața spirituală a comunității. La finalul slujbei, părintele paroh a mulțumit ierarhului pentru prezență și binecuvântare.