Popas de rugăciune la Parohia „Sfântul Anton”-Curtea Veche din București
De sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași, numeroși credincioși s-au adunat astăzi, 14 octombrie, la Biserica „Sfântul Anton”-Curtea Veche din București pentru a participa la Sfânta Liturghie săvârșită de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, şi a cinsti icoana sfintei şi un veşmânt care a acoperit pentru o vreme moaştele acesteia, aflate în patrimoniul parohiei.
Ziua de miercuri a fost un moment de sărbătoare duhovnicească și împlinire pentru comunitatea din jurul Bisericii „Sfântul Anton”-Curtea Veche din București. Credincioșii au participat cu evlavie și emoție la Sfinta Liturghie, oficiată de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi din care au făcut parte: părintele paroh Marius Mihail Desagă, părintele Ciprian Florin Apetrei, precum și alți clerici.
După lecturarea Evangheliei zilei, Preasfinția Sa a rostit cuvântul de învățătură în care a evidențiat puterea sfințeniei, care nu aparține numai unei epoci, ci rămâne vie în Biserică, fiindcă izvorul ei este Dumnezeu Însuși: „Viața Sfintei Parascheva ne descoperă un adevăr de mare însemnătate: sfințenia nu se măsoară prin numărul anilor, prin bogăție sau prin strălucirea unei poziții sociale, ci prin măsura în care omul Îi face loc lui Dumnezeu în inima sa. Sfânta nu a avut o viață lungă, nu a ocupat funcții importante, nu a lăsat în urma ei monumente ridicate, nici scrieri, dar a lăsat o mărturie duhovnicească ce a traversat veacurile. De-a lungul timpului, numeroși credincioși au mărturisit că au primit ajutor prin rugăciunile adresate Sfintei Parascheva: vindecări, izbăviri din primejdii, mângâiere în suferință și puterea de a trece peste momente de grea încercare. Nu toate rugăciunile primesc răspunsul pe care îl dorim și nu orice minune este spectaculoasă. Există și minuni tainice, care se petrec în adâncul inimii, acolo unde omul redescoperă nădejdea și învață să se încredințeze voii lui Dumnezeu. Minunile nu trebuie înțelese ca manifestări ale unei puteri independente de Dumnezeu. El este Izvorul vieții și al vindecării, iar sfinții sunt cei care, prin apropierea lor de El, mijlocesc pentru noi. Când ne rugăm Sfintei Parascheva, nu Îl ocolim pe Dumnezeu, ci îi cerem sfintei să mijlocească prin rugăciunea ei pentru noi. Adevărata cinstire a Sfintei Parascheva trebuie să ne schimbe și pe noi. Mâinile care se închină înaintea raclei sfintei trebuie să fie mâini care ajută. Buzele care rostesc rugăciuni trebuie să evite cuvintele care rănesc ori hulesc. Inima care cere mila lui Dumnezeu trebuie să învețe să fie milostivă. Să nu venim la Sfânta Parascheva numai cu lista cererilor noastre, ci și cu disponibilitatea de a asculta chemarea lui Dumnezeu. Să nu-i cerem numai să ne ocrotească familiile, ci să ne ajute să devenim noi înșine ocrotitori ai celor vulnerabili. Să nu-i cerem numai pace pentru inimile noastre, ci să ne învețe să aducem pace în familii și în comunitățile din care facem parte”.
La finalul slujbei, Preasfinția Sa a oferit din partea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, un set de Sfinte Vase. „Am onoarea și bucuria de a vă oferi din partea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, acest dar prețios: un set de Sfinte Vase, Sfântul Disc și Sfântul Potir, lucrate la Atelierele Patriarhiei Române, ca semn de prețuire și recunoștință pentru că Parohia «Sfântul Anton»-Curtea Veche este parohia care ajută cel mai mult activitățile misionare desfășurate de Arhiepiscopia Bucureștilor și de Administrația Patriarhală, prin Fondul «Păstorul cel Bun». Prin contribuția dumneavoastră, ați dovedit că solidaritatea creștină nu rămâne doar un îndemn, ci se concretizează în fapte de ajutorare și în susținerea lucrării Bisericii, spre folosul celor aflați în nevoie și spre împlinirea misiunii sale pastorale”, a spus ierarhul.
Preotul paroh Marius Mihail Desagă a adresat un cuvânt de mulțumire la final: „Este un moment deosebit pentru noi, deoarece în biserica noastră se păstrează spre închinare nu doar icoana și moaștele Sfântului Antonie cel Mare, ale Sfântului Miron, ale Sfintei Monica și Fericitului Augustin, dar și icoana Sfintei Cuvioase Parascheva, pictată de Sfântul Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop, și o raclă în care se păstrează un veșmânt care a acoperit moaștele sfintei. Cu această ocazie aducem mulțumiri deosebite Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pentru binecuvântarea prin care Sfânta Cuvioasă Parascheva a devenit unul dintre hramurile bisericii noastre, hramul de toamnă. Îi mulțumim Preafericirii Sale pentru acest set de Sfinte Vase, de care aveam nevoie. În același timp mulțumim Preasfinției Sale pentru că a venit să slujească în mijlocul nostru, pentru cuvântul de învățătură și pentru dragostea pe care ne-o arată de fiecare dată. Vă mulțumim dumneavoastră tuturor credincioșilor, pentru că sunteți mereu alături de parohie și pentru că ați făcut această zi mai frumoasă”.
Părintele paroh, în numele parohiei, i-a oferit ierarhului o icoană cu Sfânta Cuvioasă Parascheva și un buchet de flori.