Popas de rugăciune la Schitul Tanacu din județul Vaslui

Data: 13 Iulie 2023

De sărbătoarea Sfintei Icoane a Maicii Domnului „Pro­dro­mița” de la Muntele Athos, miercuri, 12 iulie, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a să­vâr­șit Sfânta Liturghie la Schitul Tanacu din județul Vaslui, cu prilejul hramului.

Din sobor au făcut parte și părintele consilier eparhial Ciprian Aurelian Tacu, părintele exarh Zaharia Curteanu, părintele protosinghel Euharist Micu, starețul Mănăstirii Bujoreni, de care aparține Schitul Tanacu, părintele protosinghel Caliopie Adomniței, egumenul schitului, precum și alți părinți stareți, duhovnici și preoți parohi, conform episcopiahusilor.ro.

În cuvântul adresat celor pre­zenți, ierarhul a vorbit despre modul cum, având-o ca model pe Maica Domnului, putem dobândi liniștea și echilibrul interior: „Cei care sunt obișnuiți să contemple icoanele în care este înfățișată Maica Domnului au putut observa că privirea ei este îndreptată înspre pieptul ei, adică se uită înlăuntrul ei. Este starea de contemplație, pe care Maica Domnului ne învață ori de câte ori o cinstim sau ne uităm înspre icoana ei. (...) Un om poate spori du­hov­nicește, mai ales atunci când este atent la universul său lăuntric, când are privirea îndreptată înspre cele dinlăuntrul său. Prin discreția și smerenia ei, Maica Domnului ne arată că omul contemplativ știe și să tacă. Sfântul Evanghelist Luca ne spune despre Maica Domnului că ea tăcea și ascundea (zăvora) în inima ei cuvintele Domnului Hristos”.

Pentru a așeza în adâncul inimii cuvintele lui Dumnezeu, este nevoie de o stare de tăcere (de foarte multă liniște), de contemplație.

În cadrul Sfintei Liturghii, Prea­sfinția Sa l-a hirotonit întru ierodiacon pe monahul Moise Ștefan, pe seama Mănăstirii „Movila lui Burcel”. Cu prilejul acestui popas duhovnicesc la Schitul Tanacu, Episcopul Hușilor a oficiat și slujba de sfințire a locului pentru biserica nouă a așezământului monahal. Totodată, a sfințit Icoana Maicii Domnului și pe cea a Sfântului Ierarh Spiridon.