Popas de rugăciune la Slobozia
Credincioșii Catedralei Episcopale „Înălțarea Domnului” din Slobozia, județul Ialomița, s-au bucurat duminică, 20 august, de prezența Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, care a săvârșit Sfânta Liturghie.
Sub protia Preasfinției Sale au slujit preacucernicii părinți consilieri Laurențiu Mititelu, Marius-Gabriel Purcărea și Alexandru Daniel Vasile și un sobor de preoți și diaconi.
Răspunsurile dialogului liturgic au fost date de corala Catedralei Episcopale „Înălțarea Domnului”, dirijată de prof. Emil Mihai.
Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a vorbit în predica sa despre pericopa evanghelică a datornicului nemilostiv, despre certarea primită de la Dumnezeu, arătând dreptatea Sa. Toți credincioșii prezenți au primit la final binecuvântarea ierarhului locului, se arată pe site-ul eparhiei, sf-esc.ro.