Popas de rugăciune și sfințire la schitul argeșean „Sfântul Ierarh Modest”
Monahiile de la Schitul „Sfântul Ierarh Modest”, județul Argeș, au avut bucuria de a-l avea în mijlocul lor duminică, 15 octombrie, pe Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului. Drumul greu accesibil spre schit nu a fost un impediment pentru pelerinii care au dorit să fie prezenți la acest eveniment, ei fiind aceia care în ultimii ani au făcut posibile toate lucrările executate la acest sfânt așezământ monahal.
Împreună cu un sobor de preoți și diaconi, ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie în noua biserică finalizată în anul 2022. Ridicată într-un timp record (2020-2022), biserica a fost târnosită în data de 10 septembrie 2022. Monahia Anastasia Dincă, stareța schitului, împreună cu obștea monahală, a reușit până în prezent să finalizeze pictura din interiorul bisericii, zonele din Sfântul Altar și catapeteasmă. Astfel, cu această ocazie, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului a săvârșit slujba de sfințire a picturii finalizate, oferind ostenitoarelor din acest loc încurajarea de a continua lucrarea începută. După săvârșirea Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinția Sa a sfințit și locul unde urmează a fi ridicat un nou paraclis închinat Sfântului Mucenic Efrem cel Nou, conform arhiepiscopiaargesuluisimuscelului.ro.