Popas duhovnicesc în Parohia Rusca Montană, județul Caraș-Severin
Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a poposit duminică, 12 decembrie, în mijlocul credincioșilor din Rusca Montană, județul Caraș-Severin. Ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica comunității.
La slujbă au participat și autoritățile locale, ctitorii și binefăcătorii bisericii parohiale, iar răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului.
În cuvântul său, Preasfințitul Părinte Episcop Lucian a scos în evidență mesajul Evangheliei din această duminică, spunând: „Doar venind la Sfânta Liturghie ne vom pregăti pentru Cina cea mare în Împărăția lui Dumnezeu. Trebuie să fim mai receptivi la chemarea Mântuitorului și întotdeauna să răspundem afirmativ la cuvintele: «Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu… Beţi dintru acesta toţi, acesta este Sângele Meu…» Să gustăm din Sfântul Potir, să ne împărtășim cât mai des cu Sfintele Taine, căci adevărata mâncare și băutură sunt Trupul și Sângele Mântuitorului Hristos”.
Preasfințitul Părinte Lucian a săvârșit și o slujbă de pomenire pentru ctitorii și binefăcătorii sfântului lăcaș din Rusca Montană care au trecut la Domnul, dar și pentru cadrele didactice ce au activat la școala din localitate și au plecat la cele veșnice.
Pentru că au fost mulți copii și tineri care au venit la sfânta biserică, ierarhul locului le-a oferit acestora mai multe daruri.