Popas duhovnicesc la hramul Bisericii „Sfântul Ioan Valahul“ din Craiova
Biserica „Sfântul Mucenic Ioan Valahul“ din cartierul craiovean Craioviţa Nouă şi-a sărbătorit hramul în cea de a doua Duminică după Sfintele Paşti (a Sfântului Apostol Toma). Cu acest prilej, numeroşi credincioşi din parohie şi din alte zone ale oraşului au participat la Sfânta Liturghie săvârşită de preotul paroh Ion Doran împreună cu un sobor de preoţi. La finalul Sfintei Liturghii, părintele Ioan Ioanicescu, unul dintre preoţii invitaţi la acest eveniment duhovnicesc, a rostit un cuvânt în care a detaliat principalele învăţături desprinse din pericopa evanghelică a acestei duminici închinate Sfântului Apostol Toma (Ioan 20, 19-31).
Piatra de temelie a Bisericii „Sfântul Ioan Valahul“ din Craiova a fost pusă la data de 21 noiembrie 1999, de către vrednicul de pomenire mitropolit Nestor Vornicescu al Olteniei. Lucrările au început în data de 1 martie 2000, prima Sfântă Liturghie fiind săvârşită două luni mai târziu, de praznicul Învierii Domnului, când zidurile erau deja ridicate la înălţimea de doi metri. (Gheorghe Cioiu)