Popas duhovnicesc la mănăstirea arădeană Hodoș‑Bodrog
În ziua praznicului Schimbării la Faţă a Domnului, 6 august, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Hodoș-Bodrog, județul Arad, cu prilejul hramului unuia dintre paraclisele mănăstirii.
Din sobor au făcut parte arhim. conf. dr. Teofan Mada, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Aradului; protos. Grigorie Timiș, starețul mănăstirii; arhim. Nestor Iovan; protos. lect. dr. Nicolae Tang; pr. lect. dr. Tiberiu Ardelean, inspector eparhial; arhid. Bogdan Noghiu, inspector eparhial, protos. Macarie Deleu și pr. Lucian Gaidoș de la Parohia Julița, Protopopiatul Lipova.
Cu acest prilej, chiriarhul arădean a adresat celor prezenţi un cuvânt de învăţătură despre „Înălțimea muntelui și liniștirea mării învolburate” (pe baza citirilor scripturistice: 2 Petru 1; Matei 17), mărturii ale slavei dumnezeiești, a harului cu ajutorul căruia ființa omenească însăși își găsește calea desăvârșirii. Schimbarea la Față a Mântuitorului și umblarea Sa pe mare ca pe uscat dovedesc puterea dumnezeiască prin care credinciosul este chemat să urmeze îndatorirea sa de a tinde spre asemănarea cu Dumnezeu, a explicat ierarhul.
Înaltpreasfințitul Părinte Timotei l-a hirotonit întru diacon pe teologul Gheorghe-Marius Danciu. La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinția Sa a acordat cea mai înaltă distincție eparhială, Crucea „Sfântul Ierarh Sava Brancovici”, celor mai vechi părinți din obștea Mănăstirii Hodoș-Bodrog, arhim. Nestor Iovan, fost stareț al mănăstirii, și protos. Modest Lombrea, croitor bisericesc, ambii cu o viețuire de peste patru decenii în această mănăstire.
Părintele protos. Nicolae Tang, lector universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din Arad și viețuitor în această mănăstire, a adus cuvânt de mulțumire Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, în numele părintelui stareț, al obștii, al credincioșilor și pelerinilor care trec pragul mănăstirii, arătând că fiecare dintre noi are nevoie de un povățuitor în urcarea pe muntele desăvârșirii, iar episcopul este prin excelență un mistagog și un povățuitor pe calea credinței și a desăvârșirii, calități întruchipate în persoana și lucrarea Părintelui Arhiepiscop Timotei.
La sfânta slujbă a participat și Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.
După săvârşirea Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinţia Sa a oficiat o slujbă de pomenire în cripta episcopală pentru vrednicul de pomenire Episcop al Aradului, Visarion Aştileanu, la 39 de ani de la trecerea la cele veşnice, din anul 1984, tocmai la acest mare praznic. Episcopul Visarion este înmormântat în cripta episcopală de la Mănăstirea Hodoş-Bodrog, alături de alţi ierarhi arădeni.