Popas duhovnicesc la Mănăstirea Robaia din județul Argeș
În Duminica a 4-a după Rusalii, obştea monahală a mănăstirii argeșene Robaia a fost vizitată de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului. Foarte mulți credincioși au participat cu această ocazie la Sfânta Liturghie oficiată la Altarul de vară al mănăstirii de ierarhul locului, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, se arată pe site-ul arhiepiscopiaargesuluisimuscelului.ro.
În cuvântul rostit, chiriarhul eparhiei a vorbit despre folosul rugăciunii pentru cei aflați în suferințe și a evidențiat evlavia credincioșilor care au ales să vină astăzi în vechea și frumoasa vatră monahală de pe valea râului Robaia.
Mănăstirea este construită pe cursul pârâului Robaia, unul din afluenţii principali ai râului Vâlsan. Este situată într-o zonă deluroasă la aproximativ 7 kilometri de comuna Muşăteşti. Biserica datează din anul 1654 şi este ctitorită de Sava Şofarul din Muşăteşti şi soţia sa, Livera. Ridicată în formă de cruce greacă, a trecut de-a lungul timpului prin mai multe refaceri.